Noi proteste au loc duminică seară în Piața Victoriei, din București, dar și în mai multe orașe din țară față de adoptarea ordonanței de urgență care modifică legile justiției. Protestatarii scandează mesaje de susținere a fostului procuror-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, dar și a magistraților. Alte mesaje sunt împotriva liderului PSD, Liviu Dragnea.
Baie de mulțime pentru președintele ales Klaus Iohannis, marți seara, în centrul Timișoarei. Câteva sute de timișoreni l-au așteptat în fața Catedralei Mitropolitane, iar unii dintre ei au și apucat să schimbe câteva vorbe cu acesta. Printre cerințele timișorenilor s-a numărat și arestarea fostului președinte Ion Iliescu, pe care unii dintre revoluționari îl consideră vinovat pentru morții din decembrie 1989.
Sute de activiști proruși au atacat, duminică, o secţie de poliţie din Odesa, în estul Ucrainei. Atacatorii au cerut eliberarea suspecţilor arestaţi în urma violenţelor din ultimele zile.
Timişorenii, şi nu numai ei, s-au alăturat protestului naţional organizat împotriva exploatării gazelor de şist prin fracturare hidraulică, organizat simultan în aproape 50 de localităţi din ţară. Câteva sute de protestatari, din Timişoara şi din mai multe localităţi din judeţ, s-au adunat, duminică, în jurul orei 15:00, în Piaţa Victoriei. Manifestanţii au venit înarmaţi cu steaguri, benere, tobre şi fluiere, pentru a transmite un singur mesaj: „Nu fracturării hidraulice!”.
Protestatarii din Kiev au reuşit, în noapte de joi spre vineri, să intre şi să ocupe sediul Ministerului Agriculturii, aflat pe principalul bulevard al capitalei Ucrainei. Protestele împotriva actualului regim din Kiev au început din decembrie şi până acum s-au soldat cu cinci morţi.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Sâmbătă, 11 mai, a fost lansat un nou serviciu de bikesharing la Timișoara: I’Velo, proiect implementat de Green Revolution, dar susținut de BCR și alți parteneri privați. Serviciul va fi gratuit timp de un an, timp în care va fi operat de cei care l-au și lansat, după care va fi donat primăriei, care își propune, în principiu, să găsească un operator privat care să îl administreze.
Ştiri din Timiș
Stimați clienți, în cazul în care vă aflați în situația în care deșeurile nu au fost colectate conform programului, puteți apela în weekend Dispecerat non-stop la numărul de telefon 0256-499-490.
Ştiri din Timiș
Sâmbătă, 11 mai, Biroul Electoral de Circumscripție Județean (BECJ) Timiș a tras la sorți ordinea în care vor apărea pe buletinele de vot candidații la Consiliul Județean Timiș. Pentru președinția instituției, prima opțiune va fi Simonis, în timp cea ordinea listelor de consilieri județeni va începe cu cea a UDMR.
Capitală Culturală
Universitatea Politehnica Timișoara nu le oferă studenților doar cursuri și seminarii, ci și momente de distracție. Artiști români și străini vor urca pe scenă, în Complexul Studențesc, cu ocazia Zilelor Studenților Timișoarei, organizate luna aceasta. Vor avea loc și proiecții de film în aer liber și bătăi cu apă.
Capitală Culturală
Un workshop de microscopie de ultimă generație în restaurarea operelor de artă va avea loc săptămâna viitoare la Muzeul Național de Artă din Timișoara.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Hipoacuzia sau pierderea auzului este o problemă de sănătate publică tot mai des întâlnită la nivel mondial, afectând peste jumătate de miliard de persoane și având un impact semnificativ asupra calității vieții și a capacității de comunicare a indivizilor afectați.
Capitală Culturală
Se caută 12 artiști pentru hubul de creație muzicală din satul timișean Buzad.