Transformarea omului este cumva îngrijorătoare. Parcă pierdem din suflet și câștigăm o stare apropiată unei mașini de consum, pentru care vitaminele, dietele de slăbit, pastilele pentru tot felul de stări sunt consecințele unei igiene precare a vieții. Speculațiile și realizarea de profit material vin în imediată vecinătate a acestor consecințe de viață. Ca unui copil, ne sunt prezentate prin diferite canale, care sunt cele mai bune produse pe care să le consumăm. Mai poate fi vreo îndoială că manipularea face parte din igiena noastră de viață? Dar oare noi de ce ne lăsăm manipulați și încurajăm acest sistem nefavorabil? Unde este bunul nostru simț, dacă ei, ceilalți, l-au pierdut pe al lor?