Dacă lucrurile vor merge aşa cum trebuie, Timişoara va avea până la urmă un nou mall, care ar fi cel de-al doilea din capitala Banatului. Este vorba cel care trebuia construit de ani buni în zona Modern, pe Calea Lugojului, de către cei de la Plaza Centers. Investiţia ar urma să fie finalizată în 2016, potrivit dezvoltatorilor.
Tinerii din Timişoara vor parcuri tematice în oraş, un nou mall, un aqua-land şi un cinematograf în aer liber, cred că pentru a avea o viaţa bună trebuie să ai în primul rând bani şi sănătate, sunt nemulţumiţi de aglomeraţia din trafic şi situaţia lor financiară, dar în general se declară fericiţi. Asta arată rezultatele unui studiu sociologic inițiat de Institutul Intercultural din Timişoara. Rezultatele acestui studiu vor sta la baza elaborării viitoarei strategii pentru tineret a municipiului Timişoara.
Membrii Asociaţiei Pet Hope din Timişoara au protestat, sâmbătă, împotriva deciziei de a eutanasia câinii fără stăpân pentru a controla numărul maidanezilor din oraş. Aceştia au organizat, la mall, un flashmob, afişând un banner de peste zece metri cu mesajul „Ei mor degeaba, problema rămâne”, însoţit de pozele animalelor aflate în adăpostul public ce urmează să fie eutanasiate.
La Timişoara se pregăteşte una dintre cele mai importante expoziţii din domeniul organizării de nunţi. Aproximativ 100 de expozanţi, specializaţi în servicii, produse, idei sau sfaturi pentru pregătirea unei nunţi perfecte vor fi prezenţi în acest weekend la Iulius Mall Timişoara. Festivalul de nunţi IM Marriage va avea loc în perioada 31 ianuarie – 2 februarie 2014, la demisolul, parterul şi etajul I al centrului comercial.
Cunoscuta interpretă de muzică Narcisa Suciu va cânta, joi seara, pentru clienţii Iulius Mall Timişoara. De la ora 19:00 ea va oferi un concert de colinde, interpretate într-un mod special.
Ştiri sportive
Politehnica Timișoara a obținut o victorie spectaculoasă, 4-3, în deplasare cu Popești Leordeni, după ce a fost condusă de două ori. Bănățenii le-au administrat ilfovenilor prima înfrângere a sezonului.
Ştiri din Timiș
De Ziua Mobilității, centrul Timișoarei a fost închis traficului și transformat într-un spațiu pentru evenimente sportive și culturale. „Străzi pentru comunitate” aduce cafenele improvizate, terenuri de sport și spectacole în „tringhiul” C.D. Loga – 20 Decembrie 1989 – Regele Ferdinand și pe Podul Mihai Viteazu.
Ştiri din Timiș
Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (DFMT) a scos la licitație serviciul de încasare a impozitelor și taxelor locale prin intermediul unor terți, pentru următorii patru ani. Contractul ar putea ajunge la aproximativ 9,4 milioane de lei cu TVA,.
2
România
Siegfried Mureșan a fost desemnat premier și spune că va începe imediat elaborarea unui program de guvernare proeuropean, cu prioritățile prezentate la începutul săptămânii viitoare.
13
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.
Eveniment
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case
Eveniment
Unul dintre minorii care l-au ucis pe Mario Berinde, adolescentul de 15 ani din Cenei, a fost condamnat de Tribunalul Timiș la 15 ani într-un centru de detenție. Acesta trebuie să plătească familiei victimei și daune morale de peste un milion de euro. Decizia nu este definitivă.
5