Cinci persoane au fost reținute pentru 24 de ore și urmează să fie prezentate, în cursul zilei de miercuri, Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara cu propunere de arestare preventivă, fiind suspectate de delapilare. Suspecții au adus unei firme de electrocasnice un prejudiciu de peste un milion de lei.
Poliţiştii au fost sesizaţi, duminică dimineaţa, de administratorul unei societăţi comerciale din Timişoara, care a reclamat faptul că patru tineri cu vârste cuprinse între 13 şi 18 ani au spart geamul magazinului său, pentru a fura câteva pliculeţe de şampon, vopsea de păr şi ţigări.
Mai multe controale au avut loc, miercuri dimineața, la societățile comerciale de pe bulevardul Constantin Brâncoveanu din Timișoara. La vederea polițiștilor, comercianții care se știau cu probleme au închis magazinele și au fugit.
Un bărbat a intrat luni într-un magazin de telefonie mobilă situat în Piaţa Victoriei din Timişoara şi a ameninţat-o pe vânzătoare cu un cuţit.
În urma procedurilor de evaluare, Agenţia Naţională de Integritate a constatat încălcarea legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor de către Dănuţ Radu, viceprimarul localităţii timişene Becicherecu Mic.
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat că propunerile PSD din pachetul de solidaritate nu au fost discutate în Guvern sau în coaliție și a subliniat că astfel de măsuri trebuie analizate financiar, în contextul deficitului bugetar. El a avertizat că inițiativele anunțate public fără coordonare creează tensiuni și așteptări nerealiste. Declarațiile vin după ce PSD a cerut adoptarea de urgență a pachetului de solidaritate și a celui de relansare economică.
Capitală Culturală
Timișoara devine, timp de două zile, un spațiu al misterului, crimelor și suspansului literar. În 6 și 7 februarie, Festivalul Bega Noir va reuni scriitori, jurnaliști și profesioniști din zona justiției și investigației pentru a explora granița dintre ficțiune și realitate.
Capitală Culturală
Destinul unei lumi dispărute prinde contur prin povestea Evei Ollinger, născută în 1919 la Steierdorf, localitate din Banatul Montan, astăzi cartier istoric al orașului Anina. Viața sa este una dintre istoriile personale care pot fi descoperite în expoziția „Albume de familie. Burghezia din Banat în perioada modernă (1850–1950)”, găzduită de Muzeul Național al Banatului în mansarda Bastionului.
Ştiri din Timiș
Banca Națională a României (BNR) atrage atenția publicului asupra unui document fals care circulă în mediul online, intitulat „Pericol crescut privind siguranța juridică – Procură cu autoritate totală”, datat 4 februarie 2026 și prezentat în mod fraudulos ca fiind emis de instituție.
Utile
Joi, 5 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la mai multe spectacole și proiecții.
Ştiri din Timiș
Prima ședință a Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Timiș din 2026 a avut ca temă centrală consolidarea Structurilor Comunitare Consultative (SCC) la nivelul fiecărei localități din județ, dar și siguranța copiilor în mediul online.
3
Capitală Culturală
Timișorenii pasionați de artă sunt invitați vineri, 6 februarie, de la ora 19, la Kunsthalle Bega (Calea Circumvalațiunii nr. 10), pentru vernisajul expoziției de pictură „Meniérè”, semnată de artista Ana Maria Szöllösi.