O excursie prin Europa poate fi costisitoare mai ales atunci când pe itinerarul tău se află cele mai importante capitale de pe bătrânul continent, așa că orice economie este întotdeauna binevenită. Orașe mari precum Londra, Edinburgh, Copenhaga sau Florența sunt pline de muzee importante și cunoscute la nivel mondial, dar este mai puțin cunoscut faptul că multe dintre ele oferă vizitatorilor acces liber.
Capitala Spaniei încă din 1561, Madrid este unul dintre cele mai vibrante orașe din lume, chiar în inima peninsulei Iberice, și găzduiește peste 3 milioane de locuitori. Madrid se laudă cu cele mai interesante muzee din lume, cele mai îndrăgite cluburi de fotbal, o viață de noapte vibrantă și peste 40 de parcuri și grădini. Deși orașul are o mulțime de atracții turistice ce pot satisface și cel mai pretențios turist, majoritatea dintre ele pot face o mică gaură în bugetul dumneavoastră. De aceea noi vă prezentăm cele mai interesante atracții ce pot fi experimentate pe gratis.
Air France a anunțat joi că un pasager al unei curse a companiei a fost supus unui control medical după ce avionul a aterizat la Madrid. În acest caz s-a respectat protocolul de urgență pentru Ebola, au mai precizat reprezentanții companiei aeriene.
Românii vor putea, de anul viitor, să îşi caute din nou norocul în Spania. Ibericii sunt primii din Europa care au confirmat oficial ridicarea restricţiilor de muncă de la 1 ianuarie 2014. Dacă spaniolii aşteaptă un val de imigranţi, britanicii cer Guvernului să menţină restricţiile de muncă pentru români şi bulgari.
Ovationat de unii, criticat de altii, Papa Benedict al XVI-lea a denuntat, joi, la Madrid, "sfidarile societatii de consum si hedonismul", lipsa locurilor de munca cu care se confrunta tinerii si "discriminarea deschisa sau latenta" a credinciosilor catolici.
Azi în Timișoara
Duminică, alături de femeile prețioase din viața noastră, puteți participa la evenimente dedicate lor în oraș și nu numai.
Eveniment
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Timișoara au desfășurat, în noaptea de 6 spre 7 martie, o amplă razie pe raza de competență a subunității, atât în mediul urban, cât și în zonele rurale adiacente. Acțiunile au avut loc în intervalele orare 17–22, 23–05 și 04–08.
România
În 1964, un ilustru medic internist din București era condamnat la cinci ani de închisoare corecţională, trei ani de suspendare a drepturilor și confiscarea totală a averii: tablouri, monede din aur şi casa din Strada Nicolae Iorga din Capitală. După perioada petrecută în închisoare, medicul şi profesorul universitar Ioan Dumitrescu-Popovici a reuşit să fugă în Germania, unde şi-a schimbat numele în Johann Larsen. Patruzeci de ani le-a luat urmașilor să recupereze tablourile confiscate de Securitate, iar astăzi ele sunt scoase la licitație.
Ştiri din Timiș
Organizatorii Marșului pentru Viață anunță organizarea evenimentului la Timișoara în data de 28 martie, începând cu ora 11:30, punctul de întâlnire fiind în Parcul Carmen Sylva. Manifestarea se desfășoară sub tema „Legi pentru Viață și Familie” și își propune să aducă în atenția publică nevoia unor politici care să sprijine familia și natalitatea.
Ştiri din Timiș
Un caz cutremurător de pedofilie și pornografie infantilă șoca România în urmă cu câțiva ani. Este vorba despre cetățeanul german Timur Ömür, în vârstă de 43 de ani, cercetat pentru abuzuri sexuale asupra a 36 de minore din România, care a fost pus în libertate după ce procurorii au „uitat” să solicite prelungirea măsurii arestului preventiv. După 4 ani de când a fost eliberat din arest preventiv, pedofilul nu este încă condamnat, iar letargia justiției din România îi crește, cu fiecare zi ce trece, șansa să scape nepedepsit pentru ororile comise.
3
Ştiri din Timiș
Curtea de Apel Timișoara s-a clasat în 2025 în primele trei instanțe din țară în ceea ce privește indicatorii de eficiență, în pofida unui an marcat de provocări majore pentru sistemul judiciar.
Capitală Culturală
Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu și Radu Paraschivescu vor fi prezenți la Bookfest Timișoara 2026, alături de numeroase alte personalități ale literaturii române. Asociația Editorilor din România (AER), organizatoarea evenimentului, a făcut astăzi publice coordonatele ediției și lista editurilor participante.
Sănătate
Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara anunță modificări temporare în programul de donare, în perioada 9–13 martie, ca urmare a implementării unei noi platforme informatice, parte a procesului de digitalizare a instituției.