În primă fază reprezentanţii Primăriei Timişoara anunţau că circulaţia rutieră va fi redeschisă în zona Michelangelo în septembrie, apoi a fost vorba de octombrie, un alt termen, relativ, viza perioada 1-15 noiembrie, iar acum primarul Nicolae Robu nu se mai aventurează să avanseze nicio dată pentru reluarea traficului. Edilul spune însă că nu trebuie să dramatizăm şi că oamenii sunt mulţumiţi de modul în care se mişcă lucrurile în oraş. Şi după sondajele PNL şi după cele ale PSD, susţine Robu!
Aproape jumătate de milion de euro a cheltuit, până acum, Primăria Timişoara, pentru reabilitarea a două artere ale oraşului – bulevardul General Ion Dragalina şi strada Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, fostă Borzeşti, cea de-a doua fiind inaugurată chiar marţi, chiar dacă lucrările nu sunt complet gata. Dacă refacerea străzii Borzeşti, pe o lungime de aproape 1 kilometru, a costat aproape 250.000 de euro, pentru lucrările de pe Dragalina, pe 350 de metri, s-au cheltuit tot peste 200.000 de euro.
Lucrările de reabilitare a centrului istoric al Timişoarei întârzie să înceapă, chiar dacă ne aflăm în prag de iarnă, iar amplasamentul a fost predat firmei care se va ocupa de execuţie la finele lunii trecute. Sunt probleme cu eliberarea amplasamentului, iar oficialii municipalităţii spun că de-abia acum trebuie făcută o analiză pentru a preveni blocajele care ar putea fi generate de descoperirea unor vestigii arheologice în urma săpăturilor.
Din primăvară se vor demara lucrări de apă-canal în nouă localităţi din județul Timiş. Se vor aloca fonduri pentru 16 lucrări noi, acestea vor fi introduse în Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Asta înseamnă finanțare din surse de la bugetul de stat pentru lucrări de apă şi canal.
S-a întâmplat în sfârşit „minunea”! Proprietarul liniei de cale ferată de la ieşirea din Timişoara spre Moşniţa a început sâmbătă lucrările la trecerea care le dădea bătăi de cap şoferilor ce parcurgeau ruta respectivă şi care riscau să-şi distrugă maşinile acolo din cauza gropilor imense apărute în zona şinelor. După finalizarea lucrărilor la pasaj, la începutul săptămânii viitoare trebuie să intervină Primăria Timişoara, la partea de drum.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 23 septembrie 2026, în Timișoara?
Miercuri, 23 septembrie, puteți participa la ateliere de origami și de grafică sau să mergeți la film.

Mapamond

SUA și Danemarca au semnat pactul pentru Groenlanda. Ce prevede acordul
SUA și Danemarca au semnat un pact de securitate privind Groenlanda, care permite extinderea și modernizarea prezenței militare americane pe insulă și introduce restricții pentru investițiile din țări din afara NATO. Acordul reafirmă suveranitatea Danemarcei și dreptul groenlandezilor la autodeterminare.

Eveniment

Accident pe bulevardul Take Ionescu din Timișoara. Un pasager a ajuns la spital
Un pasager a fost rănit, marți seara, într-un accident produs pe bulevardul Take Ionescu din Timișoara. Cei doi șoferi au fost testați cu etilotestul, rezultatele fiind negative. Polițiștii au deschis un dosar penal.

Ştiri din Timiș

Scandal pe 1,3 milioane de lei la STPT, în Consiliul Local Timișoara. Fostul director, chemat să explice majorările salariale
Consiliul Local Timișoara s-a reunit marți, 22 septembrie, într-o ședință în care au fost supuse la vot mai multe proiecte privind patrimoniul municipiului, investițiile, transportul public și bugetul local. 1

Eveniment

Nu s-a lăsat de „meserie”: fost polițist, prins din nou după o șpagă cerută în trafic
Fostul polițist Stelian Paven a fost reținut din nou, fiind suspectat că s-a dat drept polițist în Timișoara și i-a cerut unei șoferițe 1.500 de lei pentru a nu-i reține permisul. El mai este cercetat în dosare similare din Arad și Bihor. 1

Ştiri din Timiș

FOTO. Lucrările din Traian, în fața graficului. Se intră într-o nouă etapă în această toamnă
Lucrările din Piața Traian au ajuns la jumătatea celei de-a doua etape, iar Primăria Timișoara spune că șantierul are un avans față de graficul inițial. În lunile următoare, intervențiile se extind și în zona Sinagogii din Fabric. 2

Ştiri din Timiș

Știința se mută pentru o zi la Muzeul Apei din Timișoara. Puteți participa gratuit la experimente și demonstrații
Muzeul Apei din Timișoara găzduiește sâmbătă, 26 septembrie, Târgul Științescu & prietenii 2026. Evenimentul are loc între orele 11:00 și 15:00 și aduce activități de știință și tehnologie pentru copii, tineri și adulți. Accesul este gratuit.

Capitală Culturală

Festivalul TAIFAS 2026 începe la Timișoara cu un spectacol dedicat Mariei Tănase
Cea de-a patra ediție a Festivalului de film și cultură balcanică TAIFAS începe luni, 12 octombrie, la Cinema Timiș. Evenimentul de deschidere este spectacolul „Maria Tănase. O poveste”, programat de la ora 19:30, o producție a Teatrului de Stat Constanța, regizată de Carmen-Lidia Vidu.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici