Societatea Drumuri Municipale (SDM), care are ca acţionar unic Consiliul Local Timişoara, lucrează bine... dacă face primarul intervenţii în fiecare zi. Este concluzia la care a ajuns chiar edilul-şef Nicolae Robu, care spune însă că firma este puternică şi are potenţial. În acelaşi timp, Robu a constatat că, de când a ajuns el primar, SDM câştigă tot mai multe licitaţii.
Circulaţia a fost închisă, din nou, în zona Michelangelo – Piaţa Leonardo da Vinci, unde se lucrează în continuare la realizarea pasajului rutier subteran şi la pod, una dintre cele mai mari lucrări de infrastructură care se derulează la ora actuală în Timişoara pe fonduri europene. Primarul Nicolae Robu estimează că traficul va putea fi reluat într-o lună, dar cei care lucrează pe şantier speră să se poată circula din nou prin zonă în două luni. Reprezentanţii primăriei anunţă că se va munci inclusiv noaptea. Proiectul trebuie finalizat în această toamnă.
Criticaţi în repetate rânduri pentru defrişările de arbori, reprezentanţii Primăriei Timişoara au solicitat firmei care se ocupă de întreţinerea spaţiilor verzi din oraş să achiziţioneze un utilaj special, care extrage copacii din pământ cu tot cu rădăcină, aceştia putând fi plantaţi ulterior în alte zone ale urbei. Asta, dacă nu sunt bătrâni şi pot fi salvaţi. Autorităţile locale au făcut, joi, prima demonstraţie.
Construirea corpului nou al Spitalului de Copii “Louis Ţurcanu” din Timişoara ar putea începe într-o lună. Daciana Sârbu, europarlamentar PSD, i-a lansat provocarea primarului Timişoarei, Nicolae Robu, pentru ca acesta să demareze lucrările de extindere a unităţii sanitare. Edilul-şef a acceptat provocarea social-democratei.

Mapamond

SUA și Danemarca au semnat pactul pentru Groenlanda. Ce prevede acordul
SUA și Danemarca au semnat un pact de securitate privind Groenlanda, care permite extinderea și modernizarea prezenței militare americane pe insulă și introduce restricții pentru investițiile din țări din afara NATO. Acordul reafirmă suveranitatea Danemarcei și dreptul groenlandezilor la autodeterminare.

Eveniment

Accident pe bulevardul Take Ionescu din Timișoara. Un pasager a ajuns la spital
Un pasager a fost rănit, marți seara, într-un accident produs pe bulevardul Take Ionescu din Timișoara. Cei doi șoferi au fost testați cu etilotestul, rezultatele fiind negative. Polițiștii au deschis un dosar penal.

Ştiri din Timiș

Scandal pe 1,3 milioane de lei la STPT, în Consiliul Local Timișoara. Fostul director, chemat să explice majorările salariale
Consiliul Local Timișoara s-a reunit marți, 22 septembrie, într-o ședință în care au fost supuse la vot mai multe proiecte privind patrimoniul municipiului, investițiile, transportul public și bugetul local. 1

Eveniment

Nu s-a lăsat de „meserie”: fost polițist, prins din nou după o șpagă cerută în trafic
Fostul polițist Stelian Paven a fost reținut din nou, fiind suspectat că s-a dat drept polițist în Timișoara și i-a cerut unei șoferițe 1.500 de lei pentru a nu-i reține permisul. El mai este cercetat în dosare similare din Arad și Bihor. 1

Ştiri din Timiș

FOTO. Lucrările din Traian, în fața graficului. Se intră într-o nouă etapă în această toamnă
Lucrările din Piața Traian au ajuns la jumătatea celei de-a doua etape, iar Primăria Timișoara spune că șantierul are un avans față de graficul inițial. În lunile următoare, intervențiile se extind și în zona Sinagogii din Fabric. 2

Ştiri din Timiș

Știința se mută pentru o zi la Muzeul Apei din Timișoara. Puteți participa gratuit la experimente și demonstrații
Muzeul Apei din Timișoara găzduiește sâmbătă, 26 septembrie, Târgul Științescu & prietenii 2026. Evenimentul are loc între orele 11:00 și 15:00 și aduce activități de știință și tehnologie pentru copii, tineri și adulți. Accesul este gratuit.

Capitală Culturală

Festivalul TAIFAS 2026 începe la Timișoara cu un spectacol dedicat Mariei Tănase
Cea de-a patra ediție a Festivalului de film și cultură balcanică TAIFAS începe luni, 12 octombrie, la Cinema Timiș. Evenimentul de deschidere este spectacolul „Maria Tănase. O poveste”, programat de la ora 19:30, o producție a Teatrului de Stat Constanța, regizată de Carmen-Lidia Vidu.

Eveniment

A ignorat semnalul polițiștilor și a fugit cu mașina. Oprit după un kilometru: nu avea permis
Un bărbat în vârstă de 59 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Recaș, după ce a fost depistat conducând un autoturism fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici