Două lucrări de pe secţiunea 2B a
autostrăzii Transilvania au fost finalizate!
Reprezentanţii Autostrăzii Transilvania au
declarat că este vorba despre lucrările de
construcţie la canalul Racos şi
lucrările de turnare a tablierului la viaductul de
la km 39+052. Lucrari autostrada![]()
Încet-încet, şi locuitorii din Plopi vor
dispune de minimele utilităţi. Primăria
Timişoara anunţă că în
această lună şi în iunie vor fi
finalizate mai multe lucrări de apă-canal
în cartierul Plopi şi se pregătesc
documentaţiile pentru realizarea investiţiilor pe
alte câteva străzi.
ARAD - Guvernul a atribuit judeţului Arad cele mai
mari sume, din ultimii ani, pentru drumuri şi
alimentarea cu apă.
ORADEA - S-a reluat şantierul pe Calea Clujului,
acum lucrându-se lângă Hypermarketul
Metro, pentru reabilitarea străzii pe patru benzi de
circulaţie, până în zona
showroom-urilor auto, la ieşirea din Oradea spre Cluj.
Turneul național „Un Stradivarius în școli - Ediția specială” ajunge pe 12 mai la Timișoara, unde sunt programate două întâlniri muzicale dedicate elevilor. Violonistul Răzvan Stoica, care cântă la vioara Stradivarius ex Ernst 1729, și pianista Andreea Stoica vor susține recitaluri urmate de discuții cu elevii timișoreni la Liceul Teoretic Special „Iris” și Colegiul Național „C. D. Loga”.
Mai sunt doar câteva zile în care contribuabilii pot redirecționa 3,5% din impozitul pe venit către organizațiile non-profit, iar reprezentanții Asociației „Școala Mamei Junior” lansează un apel către comunitate pentru susținerea copiilor cu nevoi speciale și a proiectelor medicale dedicate acestora.
Cinema Studio găzduiește, pe 21 mai, a doua proiecție din cadrul cineclubului dedicat seniorilor, organizat de Asociația Culturală Contrasens. Evenimentul începe la ora 16, în sala mică a cinematografului, iar accesul este gratuit, pe bază de înscriere.
Programul „2026: Anul Bicicletei în Timișoara” continuă duminică, 17 mai, cu un eveniment dedicat familiilor și pasionaților de pedalat de toate vârstele. Sub sloganul „Familia pe bicicletă”, organizatorii își propun să transforme traseul de pe malul Begăi într-un spațiu al mișcării, socializării și educației velo.
1
De joi, 14 mai, încep lucrările la Centura Timișoara Vest, ultima bucată lipsă a variantei de ocolire a orașului. Constructorul turc NUROL are la dispoziție doi ani pentru finalizarea șantierului de 340 de milioane de euro, finanțat din fonduri europene. Noul drum va avea 14 kilometri, patru noduri rutiere și pasaje de mare complexitate.
1
Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara organizează vineri, 15 mai, un atelier dedicat limbii și culturii coreene, adresat atât studenților, cât și publicului interesat de cultura asiatică.
Elevii din Timișoara au obținut rezultate importante la etapa națională a Olimpiadei Naționale de Astronomie și Astrofizică (ONAA) 2026, desfășurată în perioada 5-9 mai, la Vatra Dornei, județul Suceava. Reprezentanții județului Timiș s-au întors cu medalii, premii și calificări în lotul lărgit al României.
Parcul Căminului Cultural din Giroc devine, în 22 și 23 mai, punctul de întâlnire al iubitorilor de muzică folk, odată cu revenirea festivalului „Întoarcerea la Folk”, ajuns la cea de-a patra ediție. Evenimentul promite două zile de concerte live, ateliere și activități dedicate întregii comunități, iar accesul publicului va fi gratuit.