Sparg drumurile din oraş pentru diverse lucrări tehnico-edilitare şi uită că au obligaţia de a reface carosabilul distrus. Aşa au procedat mai multe firme din Timişoara, care s-au ales cu sancţiuni din partea primăriei în primele două luni ale acestui an.
E.ON Gaz Distribuţie va întrerupe temporar alimentarea cu gaze naturale în localitatea Deta, din judeţul Timiş, pentru reparaţii la o conductă.
Ministerul Dezvoltării ne-a tăiat, din nou, din banii de reabilitare termică, susţin reprezentanţii Primăriei Timişoara. Suma pentru lucrările de intervenţie a fost redusă cu aproximativ 1,5 milioane lei. Şi asta, în condiţiile în care banii de la guvern nu ajungeau oricum pentru reabilitarea termică a tuturor celor 72 de blocuri care au fost cuprinse în programul naţional în acest an.
Timişul vrea bani mai puţini decât judeţele vecine. Doar Caraşul a solicitat fonduri mai puţine pentru susţinerea reabilitării de drumuri judeţene. Judeţele din Regiunea Vest au depus spre aprobare pentru a fi finanţate un număr de 42 de proiecte pentru reabilitarea de drumuri şi şosele de centură din fonduri europene.
Reabilitarea termică a celor 72 de blocuri din
Timişoara care au fost prinse în programul pe
acest an va începe în toamnă. Oamenii se
tem că îi va prinde iarna cu lucrările
neterminate sau că vor da peste constructori
neserioşi, viceprimarul Sorin Grindeanu că
Ministerul Dezvoltării ar putea tăia din suma
alocată Timişoarei „dacă nu ne
mişcăm repede”.
Azi în Timișoara
Joi, 24 septembrie, începe SIMULTAN Festival 2026: Against Resolution la Muzeul Corneliu Mikloși. Mai puteți merge la film sau să vizitați expoziții.
România
Președintele României, Nicușor Dan, a făcut miercuri, la New York, un bilanț al vizitei desfășurate în contextul celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite. Șeful statului a vorbit despre intervențiile sale la ONU, întâlnirile cu oficiali și oameni de afaceri americani, promovarea României pentru investiții, dar și despre discuțiile purtate cu reprezentanții comunității românești din Statele Unite.
Ştiri din Timiș
Comunitatea de afaceri din Timiș a fost prezentată la nivel național în cadrul podcastului Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), „Se întâmplă acum cu Tudor Barbu”. Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș (CCIAT), Florica Chiriță, a participat la București la o ediție dedicată Timișoarei și relației dintre Camera de Comerț și antreprenorii din județ.
Ştiri din Timiș
Padel Center Timișoara a inaugurat oficial, sâmbătă, 19 septembrie, noua bază sportivă din Cartierul Vienez by Nord One, pe strada Circumvalațiunii nr. 4, un spațiu dedicat exclusiv padelului, amplasat în centrul orașului. Cu șase terenuri autorizate de Federația Internațională de Padel, dintre care patru indoor și două outdoor, noua bază Padel Center Timișoara completează cea mai mare bază sportivă dedicată padelului din vestul României și a doua ca mărime din țară, în afara Bucureștiului.
România
Fostul preot și cântăreț Cristian Pomohaci este vizat într-un nou dosar penal, de această dată într-o anchetă privind pornografia infantilă. Procurorii DIICOT și polițiștii de la Combaterea Criminalității Organizate au făcut, miercuri, 23 septembrie, trei percheziții domiciliare în București, Cluj-Napoca și în localitatea Șaru Dornei, județul Suceava.
1
Capitală Culturală
Casa Artelor din Timișoara va găzdui primele reprezentații ale unui spectacol care „invită publicul într-un univers în care granița dintre trecut și prezent se estompează, iar teme precum puterea, memoria și natura umană își dezvăluie, dincolo de timp și epocă, actualitatea surprinzătoare”.
România
Sorin Grindeanu spune că PSD nu va vota Cabinetul Mureșan și îi cere premierului desemnat să-și depună mandatul, acuzându-l că „pierde timpul” și nu prezintă un program de guvernare.
1