Se lucrează și nu prea pe șantierele de la podurile din zona Iosefin. Muncitorii firmei care se ocupă de Podul Dragalina au început să monteze balustrada, dar au fost puși să o dea jos, pentru că nu era finisată cum trebuie. Lucrările înaintează greu, iar în zonă au loc tot mai multe accidente, dar deocamdată nu pot fi montate semafoarele.
De luni se va circula din nou spre gară pe Podul Dragalina. Șoferii vor merge pe câte două benzi pe sens, iar tramvaiele au linii dedicate. S-au făcut deja marcajele, s-au pus indicatoare, covorașe de iarbă și jardiniere cu flori. Circulația se va deschide în jurul prânzului, pentru că de dimineață se mai așterne puțin asfalt.
Toate podurile peste Bega sunt ieșite din garanție, iar unul dintre cele mai degradate este, fără doar și poate, Podul Muncii. Se vorbește de ani buni despre reabilitarea lui, iar din toamna lui 2017 au început lucrările pentru documentație. Avem în sfârșit un studiu de fezabilitate, care spune că reabilitarea Podului Iuliu Maniu poate ajunge la 10 milioane de euro cu TVA.
Ştiri din Timiș
Lucrările de la Conacul Mocioni din Foeni ar trebui să fie gata marți, 30 aprilie 2024. Acestea, însă, sunt doar la 75%, iar Consiliul Județean Timiș va cere penalități pentru orice zi care depășește termenul. Constructorul estimează că șantierul ar putea fi închis, cel mai devreme, în toamnă.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara anunță că va lansa licitația pentru reabilitarea unui nou bloc de locuințe în Timișoara. Între timp, alte trei au fost finalizate și se așteaptă recepția lucrărilor.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara anunță că pregătește licitația pentru reabilitarea Colegiului Național „Ana Aslan“. Prin fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), clădirea va fi reabilitată termic, dar vor fi lucrări și la acoperiș și în interior. Sunt necesari undeva la 8 milioane de lei.
Ştiri din Timiș
Luni, 29 aprilie, în penultima zi în care putea face acest lucru, și-a depus candidatura pentru un nou mandat la conducerea Primăriei Timișoara și Dominic Fritz. Acesta a spus că deja există cereri de contestare a candidaturii, dar că acestea au doar scopul de „a arunca o umbră de ilegitimitate asupra candidaturii”. Cu această ocazie, a fost depusă și lista pentru consiliul local a Alianței Timișoara Unită.
1
Eveniment
Bătaie surprinsă de camerele de supraveghere, la Timișoara. Șoferul unui autobuz a fost bătut de un pasager nervos. Agresorul este căutat în continuare de polițiști.
10
Eveniment
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Timiș sub coordonarea procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara au destructurat o grupare specializată în furturi de colete din lockerele unor societăți de curierat. Trei bărbați au fost arestați.
Mapamond
Cel puţin cinci persoane au fost ucise de unele dintre numeroasele tornade care au străbătut centrul Statelor Unite în weekend, potrivit AGERPRES.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Compania RETIM, liderul în gestionarea deșeurilor din județul Timiș, aduce la cunoștința clienților și colaboratorilor săi informații referitoare la programul de lucru pentru data de 1 mai și perioada Sărbătorilor Pascale.