tion.ro Web analytics

Demos, cel mai nou partid de stânga apărut pe scena politică românească, s-a prezentat oficial timișorenilor, în acest weekend. Cu această ocazie am putut afla o parte dintre conceptele cu care acest partid se prezintă electoratului, printre care se numără: creșterea salariului minim, construirea de locuințe sociale începând de la periferie și până în zona centrală a orașelor sau impozitarea capitalului mare.
Pentru că adăpostul de noapte de pe strada Învățătorului nu este demn de un oraș care în anul 2021 va fi Capitală Culturală Europeană, Primăria Timișoara vrea să găzduiască oamenii străzii în containere, pe timp de iarnă. Vorbim despre construcții modulare, nouă astfel de containere fiind cumpărate de municipalitate la începutul acestui an.
Încet-încet, reprezentanții Primăriei Timișoara vor să curețe Piața Traian de persoanele certate cu legea. Recent, municipalitatea a evacuat din locuințele sociale din zonă două familii cu probleme, printre cei dați afară din apartamente aflându-se și cunoscuți hoți de buzunare din oraș. Momentan nu se mai pot face evacuări, dar curățenia din Traian continuă în luna aprilie a anului viitor.
Primarul Nicolae Robu a explicat, la finele acestei săptămâni, că proiectul de buget al Timişoarei pentru anul 2014 va pune accent pe dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii oraşului, nu pe asistenţă socială. Din această cauză, susţine Robu, municipalitatea timişoreană a decis să renunţe la construirea, cel puţin în acest an, de locuinţe modulare destinate cazurilor sociale. Nu a renunţat, însă, la achiziţionarea unui bloc cu 129 de apartamente, imobil care a declanşat, recent, o întreagă tevatură în Primăria Timişoara, după ce s-a constatat că apartamentele erau devastate.

Ştiri din Timiș

Timișoara găzduiește Marșul pentru Viață. Mesaj pentru politici pro-familie și natalitate
Organizatorii Marșului pentru Viață anunță organizarea evenimentului la Timișoara în data de 28 martie, începând cu ora 11:30, punctul de întâlnire fiind în Parcul Carmen Sylva. Manifestarea se desfășoară sub tema „Legi pentru Viață și Familie” și își propune să aducă în atenția publică nevoia unor politici care să sprijine familia și natalitatea.

Ştiri din Timiș

 Letargia justiției, bafta infractorilor! Pedofilul german care a abuzat 36 de fetițe în România e liber de 4 ani și încă necondamnat
Un caz cutremurător de pedofilie și pornografie infantilă șoca România în urmă cu câțiva ani. Este vorba despre cetățeanul german Timur Ömür, în vârstă de 43 de ani, cercetat pentru abuzuri sexuale asupra a 36 de minore din România, care a fost pus în libertate după ce procurorii au „uitat” să solicite prelungirea măsurii arestului preventiv. După 4 ani de când a fost eliberat din arest preventiv, pedofilul nu este încă condamnat, iar letargia justiției din România îi crește, cu fiecare zi ce trece, șansa să scape nepedepsit pentru ororile comise.

Ştiri din Timiș

„Un an atipic și dificil, dar cu rezultate foarte bune". Curtea de Apel Timișoara, în topul instanțelor din țară
Curtea de Apel Timișoara s-a clasat în 2025 în primele trei instanțe din țară în ceea ce privește indicatorii de eficiență, în pofida unui an marcat de provocări majore pentru sistemul judiciar.

Capitală Culturală

Gabriel Liiceanu va veni la Bookfest Timișoara 2026
Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu și Radu Paraschivescu vor fi prezenți la Bookfest Timișoara 2026, alături de numeroase alte personalități ale literaturii române. Asociația Editorilor din România (AER), organizatoarea evenimentului, a făcut astăzi publice coordonatele ediției și lista editurilor participante.

Sănătate

Schimbări la Centrul de Transfuzie din Timișoara. Program temporar redus pentru o nouă platformă informatică
Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara anunță modificări temporare în programul de donare, în perioada 9–13 martie, ca urmare a implementării unei noi platforme informatice, parte a procesului de digitalizare a instituției.

Mapamond

Iranul promite că nu va mai ataca vecinii: „Răspundem doar dacă suntem loviți primii”
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a anunțat că Iran nu va mai lansa atacuri sau rachete împotriva țărilor vecine, decât dacă acestea atacă primele. Liderul iranian și-a cerut scuze statelor din regiune afectate anterior și a făcut apel la cooperare pentru pace. În același timp, a respins cererea de capitulare necondiționată formulată de președintele american Donald Trump. 3

Ştiri din Timiș

Serviciile pentru persoanele cu dizabilități, mutate într-un sediu modern din centrul Timișoarei
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș anunță că, începând cu data de 9 martie, persoanele cu dizabilități și aparținătorii acestora vor putea depune toate cererile specifice la sediul instituției situat pe strada Franz Liszt nr. 3. Clădirea a fost recent reamenajată și extinsă, pentru a le oferi condiții mai bune și un acces facil tuturor cetățenilor.

Lugoj

Curățenia de primăvară începe la Lugoj. Program pentru colectarea deșeurilor vegetale pe domeniul public
Primăvara vine cu ordine în gospodării și pe străzi. Primăria Municipiului Lugoj reamintește demararea campaniei de colectare a deșeurilor vegetale, cu un calendar clar stabilit pentru fiecare zonă a orașului.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici