Consiliul Judeţean Timiş este pe cale să se reîntregească, după ce consilierul judeţean Sorin Cociobea a fost exclus din rândurile colegilor săi. Liberalii propun validarea următorului de pe listă – Balint Petrescu, cel aflat pe lista PDL. Dar PDL a fuzionat cu PNL, deci, prin urmare, urmează la rând reprezentantul PNL-ului. Situaţia e mai complicată, dacă ne gândim că Sorin Cociobea a fost exclus în luna aprilie a acestui an din consiliu, dar şi din PSD.