Grav accident de circulație pe șoseaua care leagă Timișoara de Lipova, luni seara. Un bărbat a ajuns la spital, după ce a lovit cu mașina cu cap de pod.
Accident grav de circulație pe drumul care leagă Timișoara de Lipova. Șoferul unei mașini de teren a pierut controlul volanului și a pătruns pe contrasens. După ce a lovit un alt autoturism autovehiculul s-a răsturnat pe marginea drumului.
Petriş - În urma unei acţiuni organizate de poliţiştii din cadrul Poliţiei Rurale Lipova, în cooperare cu lucrători din cadrul IPJ Hunedoara a fost prins un bărbat care a furat combustibil dintr-un autotren, pe DN 7.
LIPOVA - Consiliul Naţional al Întreprinderilor
Private Mici şi Mijlocii din România –
filiala Arad, în parteneriat cu Centrul de Afaceri
Master din Deva şi Universitatea de Vest „Vasile
Goldiş” din Arad, organizează , în
perioada 6-8 aprilie 2009, la Lipova cursul:
„Accesarea fondurilor structurale: Elaborarea
Planului de afaceri”.
Lipova - Consiliul Local Lipova a alocat 15 hectare pentru realizarea unei zone industriale. Potrivit datelor furnizate de primarul Lipovei, a fost încheiat un prim contract pentru o suprafaţă de 1,4 hectare.
Cariere de Poveste
S-a născut într-o familie de părinți surzi și a învățat Limba Semnelor Române (LSR) în același timp în care învăța să vorbească. Pentru Denis Blidariu, interpret în LSR și promotor al drepturilor omului, comunicarea a fost dintotdeauna o punte între două lumi: cea a persoanelor surde și cea a celor auzitoare. Ceea ce a început în copilărie, din nevoia de a comunica cu propria familie, s-a transformat, în timp, într-o profesie căreia îi dedică pasiune, responsabilitate și dorința de a contribui la o societate mai accesibilă.
Utile
Luni, 2 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la expoziții și un spectacol.
Ştiri din Timiș
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
10