Au mai rămas puțin peste două săptămâni până la prima ediție a mult așteptatului Revolution Festival! Pregătirile sunt în toi, iar o parte dintre organizatorii celebrului Exit Festival, care se ocupă și de evenimentul din Timișoara, au venit în orașul de pe Bega pentru a prezenta cele mai noi detalii despre eveniment. Se anunță super-concerte, petreceri surpriză, iar locația de la Muzeul Satului va fi transformată special pentru ”Revoluție”.
Cea de-a 19-a ediție a Festivalului Gărâna Jazz vine cu un line-up uluitor, probabil cel mai eclectic și mai colorat stilistic din istoria evenimentului. Gărâna Jazz, fenomen cu o capacitate de fidelizare și chiar fanatizare greu de rivalizat, se va desfășura în perioada 9-12 iulie 2015 și deja rezervările de locuri în ranch-ul muzical și la cazările din zonă se fac în flux continuu.
Festivalul JazzTM se apropie cu pași tot mai repezi, iar organizatorii au anunțat un nou nume care va urca pe scena evenimentului de la Timișoara. Este vorba despre The Ruff Pack, o trupă inedită care îmbină jazz-ul și hip-hop-ul.
Cel mai important festival de Drum&Bass din vestul ţării, Sabotage, va aduce anul acesta la Timişoara nume mari ale genului, precum Friction, Xilent, Brookes Brothers, Linguistics sau Maksim.
Ştiri din Timiș
Curtea de Apel Timișoara s-a clasat în 2025 în primele trei instanțe din țară în ceea ce privește indicatorii de eficiență, în pofida unui an marcat de provocări majore pentru sistemul judiciar.
Sănătate
Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara anunță modificări temporare în programul de donare, în perioada 9–13 martie, ca urmare a implementării unei noi platforme informatice, parte a procesului de digitalizare a instituției.
Mapamond
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a anunțat că Iran nu va mai lansa atacuri sau rachete împotriva țărilor vecine, decât dacă acestea atacă primele. Liderul iranian și-a cerut scuze statelor din regiune afectate anterior și a făcut apel la cooperare pentru pace. În același timp, a respins cererea de capitulare necondiționată formulată de președintele american Donald Trump.
2
Ştiri din Timiș
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș anunță că, începând cu data de 9 martie, persoanele cu dizabilități și aparținătorii acestora vor putea depune toate cererile specifice la sediul instituției situat pe strada Franz Liszt nr. 3. Clădirea a fost recent reamenajată și extinsă, pentru a le oferi condiții mai bune și un acces facil tuturor cetățenilor.
Lugoj
Primăvara vine cu ordine în gospodării și pe străzi. Primăria Municipiului Lugoj reamintește demararea campaniei de colectare a deșeurilor vegetale, cu un calendar clar stabilit pentru fiecare zonă a orașului.
Utile
Sâmbătă, 7 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe petreceri tematice, expoziții și proiecții.
România
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează cumpărătorii că operatorul Vel Pitar România a inițiat o acțiune de rechemare/retragere pentru două sortimente de pâine.