CFR Cluj a învins pe FC Braşov cu scorul de
2-0 urcând pe locul patru în clasament cu
55 de puncte. Ambele goluri ale feroviarilor au fost
înscrise în partea a doua a partidei. Imagini de la meci ![]()
Din nou o grămadă de arbitri străini la
meciurile din cadrul etapei a 33-a. Astfel la patru jocuri,
brigăzile vor fi 100% străine, Italia, Austria,
Grecia şi Bulgaria, trimiând
„fluieraşi” în ţara
noastră.
Ecourile ultimei etape din Liga I nici nu s-au stins bine,
că pregătirea rundei următoare a
început cu declaraţii războinice. Dan
Petrescu se plânge că „Poli” va da
titlul lui Dinamo, dar Iancu spune că Urziceniul este
favorită pentru câştigarea campionatului.
Derby-ul Dinamo-FC Timişoara trebuia să fie
arbitrat de o brigadă din Portugalia, dar după ce
cavalerii fluierului au aflat că trebuie să
vină în România au refuzat să mai
conducă jocul, au declarat surse din cadrul CCA,
informează Newsin.
În data de 27 ianuarie, la Spitalul Județean „Pius Brînzeu” din Timișoara, a avut loc o prelevare multiorgan de la un donator în vârstă de 33 de ani, aflat în moarte cerebrală, a cărui familie a acceptat donarea de organe.
Dragostea nu ține cont de trenduri, dar poate fi spusă mereu în moduri noi. De Sfântul Valentin, Tion și Agenda & PubliTim îți oferă din nou ocazia de a transforma un simplu „Te iubesc” într-un gest memorabil, printr-un mesaj tipărit, care va putea fi păstrat ca amintire de-a lungul anilor.
Într-o lume în care carierele sunt adesea definite de o singură direcție, Daniel Ioaniciu demonstrează că echilibrul dintre rațiune și emoție nu este doar posibil, ci necesar. Inginer în timpul zilei și instructor de dansuri latino seara, el trăiește la granița dintre precizie și expresivitate, dintre calcule și conexiune umană.
În plină iarnă, când temperaturile scăzute pot deveni o amenințare reală pentru cei fără adăpost, Druckeria se mobilizează din nou pentru comunitate.
Tion a început, săptămâna trecută, o serie în care analizează activitatea parlamentarilor de Timiș. După ce în primul episod am prezentat activitatea senatorului Sorin Șipoș, în al doilea vă prezentăm proiectele de lege, luările de cuvânt și alte intervenții ale deputatului Vlad Șendroiu.
2
Luni, 2 februarie, puteți vizita diverse expoziții în oraș.
Sunt programate întreruperi ale energiei electrice atât în Timișoara, cât și în localitățile din Timiș, în săptămâna 2 - 8 februarie 2026.