tion.ro Web analytics

A fost reluată în sfârșit licitația pentru lotul 2 au autostrăzii care leagă Lugojul de Deva, la scurt timp de la anunțul ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă, care a spus că s-a ajuns la un acord cu constructorul. Aproape 380 de milioane de euro costă cei 9 km lipsă din șoseaua de mare viteză, care trebuie să fie gata în patru ani.
În dorința de a (re)porni construcția pe lotul 2 din autostrada Lugoj – Deva, Compania de Drumuri a lansat o licitație pentru stabilirea firmei care se va ocupa de completarea proiectului tehnic pentru două noi segmente din respectivul lot, dar nu și pentru cel cu tuneluri. Perioada de depunere a ofertelor s-a încheiat, există o veste bună, s-a depus o singură ofertă.
Mult promisa licitație pentru sectorul cu tuneluri din lotul 2 al autostrăzii Lugoj – Deva a debutat în această săptămână cu o surpriză: o nouă licitație parțială, numai pentru actualizarea proiectului tehnic. Compania de drumuri a decis să organizeze procedura, doar pentru 9 kilometri, care se întind de la Margina până unde ar trebui să fie situate celebrele tuneluri pentru urși, iar acolo ar putea să folosească una dintre cele două variante: fie planurile realizate deja de constructorul inițial al întregului lot, fie să organizeze o nouă licitație!
Probabil dezamăgit că nu va putea tăia panglici la loturile 3 şi 4 din Lugoj – Deva în acest an, ministrul demisionar al Transporturilor, Lucian Şova, a venit în vizită de lucru în zona de vest a țării cu noi promisiuni. De această dată acestea sunt legate de porțiunea cu tuneluri, de pe lotul 2.

Ştiri din Timiș

De Sărbători, MedLife acordă 20% reducere la toate analizele medicale
ADVERTORIAL. Sănătatea este cel mai important cadou pe care ți-l poți oferi, așa că bifează la final de an sau cel mai târziu la începutului noului an analizele medicale pe care nu ai apucat să le faci. MedLife vine cu o promoție specială de 20% reducere la toate analizele medicale, valabilă la nivel național, în anumite perioade din decembrie 2025 și ianuarie 2026. Află când și cum poți profita de reduceri.

Ştiri din Timiș

Dominic Fritz depune jurământul de credință pentru cetățenia română: „Trăiască România, trăiască Europa!”
Primarul Timișoarei și liderul USR, Dominic Fritz, va depune joi jurământul de credință față de România, ultimul pas necesar pentru dobândirea cetățeniei române. Ceremonia este programată la ora 14, la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie, alături de alți 23 de solicitanți.

Ştiri din Timiș

Investiții de aproape 11 milioane de lei în Giroc și Chișoda. Mai multe străzi vor fi modernizate
Comuna Giroc încheie anul cu vești importante pentru locuitori. Primarul Dan Vîrtosu a anunțat obținerea unei finanțări consistente pentru modernizarea și reabilitarea infrastructurii rutiere, printr-un parteneriat cu Consiliul Județean Timiș. Proiectul vizează creșterea conectivității rutiere cu DJ 595 și va fi implementat începând cu anul 2026.

Ştiri din Timiș

FOTO. Brazi de Crăciun la prețuri pentru toate buzunarele, în Piața 700
Cu doar câteva zile înainte de Crăciun, Piața 700 din Timișoara s-a transformat într-un adevărat punct de atracție pentru cei aflați în căutarea bradului perfect. Comercianții au scos la vânzare brazi naturali de diferite dimensiuni și specii, iar prețurile variază între 50 și 300 de lei, în funcție de înălțime și aspect.

Eveniment

Descoperire spectaculoasă în Timișoara. Peste 300 de colete cu materiale pirotehnice confiscate în urma unui control
Peste 300 de colete cu materiale pirotehnice au fost descoperite de polițiștii din Timișoara, în urma unui control de rutină în trafic.

Mapamond

Ce țară va taxa prezervativele pentru a stimula natalitatea. Îngrijorări în rândul femeilor vulnerabile
China va introduce TVA de 13% pe prezervative și contraceptive pentru a stimula natalitatea, în paralel cu subvenții pentru copii, însă rata natalității rămâne scăzută, iar efectele negative vor afecta în special femeile vulnerabile.

România

USR își desemnează noii candidați: Radu Miruță la Apărare, Irineu Darău la Economie
USR va vota propunerile pentru Apărare și Economie: Radu Miruță este nominalizat ministru al Apărării și vicepremier, iar Irineu Darău este propus ministru al Economiei. 6

Ştiri din Timiș

Program special de sărbători la Iulius Town: Cinema City va fi deschis în Ajunul Crăciunului și în prima zi a anului.
De sărbători, ne petrecem timpul alături de cei dragi și savurăm momentele magice în familie. Iulius Town Timișoara te așteaptă cu un program special de sărbători, perfect pentru ultimele cumpărături sau pentru experiențe de neuitat. În prima zi de Crăciun și pe 1 ianuarie 2026, Cinema City și patinoarul din Iulius Gardens vor fi deschise pentru vizitatori.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici