tion.ro Web analytics

În timp ce elevii şi profesorii Colegiului Tehnic de Vest se adunau vineri la protest în parcarea Primăriei Timişoara, pentru a-şi exprima dezacordul faţă de decizia autorităţilor locale de a-i muta din clădirea în care funcţionează la fosta Şcoală nr. 9 de pe bulevardul Liviu Rebreanu, pentru a face loc Liceului de Arte Plastice, viceprimarul Traian Stoia a anunţat... că nu mai este nevoie să se mute.
În timp ce profesorii Colegiului Tehnic de Vest se baricadează în şcoală şi refuză să se mute pentru a face loc Liceului de Arte, și conducerea acestei instituții are probleme. Viceprimarul Timișoarei Traian Stoia susține că este pregătit să facă plângere conducerii Liceului de Artă și la procurorul general al României, Laura Codruța Kovesi, pentru că a acceptat creșterea chiriei de la 3.000 de lei pe lună la peste 30.000 de euro.
Profesorii de la Colegiul Tehnic de Vest nu se lasă. Dascălii au refuzat să se mute, cu liceu cu tot, pe bulevardul Liviu Rebreanu şi, pentru că le este frică de o relocare forţată, câţiva dintre ei au petrecut noaptea trecută păzind şcoala. Sâmbătă dimineaţă s-au reluat discuţiile cu reprezentanţii Primăriei Timişoara, iar edilul şef, Nicolae Robu este aşteptat la colegiu.
Politică, interese suspecte şi permutări de şcoli la Timişoara. Viceprimarul Traian Stoia spune că nu a fost de acord cu hotărârea de a muta Liceul de Arte Plastice în clădirea Colegiului Tehnic de Vest şi a colegiului la Şcoala Generală nr. 9 de pe bulevardul Liviu Rebreanu, dar că a votat-o pentru că era... o decizie politică! Stoia vorbeşte şi despre anumite interese ascunse în acest caz.

Şedinţă de consiliu local cu scântei, marţi, la Primăria Timişoara. Aleşii locali au aprobat un proiect de hotărâre care prevede mutarea Liceului de Arte Plastice din centrul oraşului în spaţiul în care funcţionează în prezent Colegiul Tehnic de Vest, în ciuda opoziţiei manifestate de reprezentanţii acestei instituţii de învăţământ, obligaţi, la rândul lor, să se mute la Şcoala Generală nr. 9 de pe bulevardul Liviu Rebreanu.

România

FOTO. O colecție de artă confiscată de Securitate în 1964 este scoasă acum la licitație
În 1964, un ilustru medic internist din București era condamnat la cinci ani de închisoare corecţională, trei ani de suspendare a drepturilor și confiscarea totală a averii: tablouri, monede din aur şi casa din Strada Nicolae Iorga din Capitală. După perioada petrecută în închisoare, medicul şi profesorul universitar Ioan Dumitrescu-Popovici a reuşit să fugă în Germania, unde şi-a schimbat numele în  Johann Larsen. Patruzeci de ani le-a luat urmașilor să recupereze tablourile confiscate de Securitate, iar astăzi ele sunt scoase la licitație.

Ştiri din Timiș

Timișoara găzduiește Marșul pentru Viață. Mesaj pentru politici pro-familie și natalitate
Organizatorii Marșului pentru Viață anunță organizarea evenimentului la Timișoara în data de 28 martie, începând cu ora 11:30, punctul de întâlnire fiind în Parcul Carmen Sylva. Manifestarea se desfășoară sub tema „Legi pentru Viață și Familie” și își propune să aducă în atenția publică nevoia unor politici care să sprijine familia și natalitatea.

Ştiri din Timiș

 Letargia justiției, bafta infractorilor! Pedofilul german care a abuzat 36 de fetițe în România e liber de 4 ani și încă necondamnat
Un caz cutremurător de pedofilie și pornografie infantilă șoca România în urmă cu câțiva ani. Este vorba despre cetățeanul german Timur Ömür, în vârstă de 43 de ani, cercetat pentru abuzuri sexuale asupra a 36 de minore din România, care a fost pus în libertate după ce procurorii au „uitat” să solicite prelungirea măsurii arestului preventiv. După 4 ani de când a fost eliberat din arest preventiv, pedofilul nu este încă condamnat, iar letargia justiției din România îi crește, cu fiecare zi ce trece, șansa să scape nepedepsit pentru ororile comise.

Ştiri din Timiș

„Un an atipic și dificil, dar cu rezultate foarte bune". Curtea de Apel Timișoara, în topul instanțelor din țară
Curtea de Apel Timișoara s-a clasat în 2025 în primele trei instanțe din țară în ceea ce privește indicatorii de eficiență, în pofida unui an marcat de provocări majore pentru sistemul judiciar.

Capitală Culturală

Gabriel Liiceanu va veni la Bookfest Timișoara 2026
Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu și Radu Paraschivescu vor fi prezenți la Bookfest Timișoara 2026, alături de numeroase alte personalități ale literaturii române. Asociația Editorilor din România (AER), organizatoarea evenimentului, a făcut astăzi publice coordonatele ediției și lista editurilor participante.

Sănătate

Schimbări la Centrul de Transfuzie din Timișoara. Program temporar redus pentru o nouă platformă informatică
Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara anunță modificări temporare în programul de donare, în perioada 9–13 martie, ca urmare a implementării unei noi platforme informatice, parte a procesului de digitalizare a instituției.

Mapamond

Iranul promite că nu va mai ataca vecinii: „Răspundem doar dacă suntem loviți primii”
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a anunțat că Iran nu va mai lansa atacuri sau rachete împotriva țărilor vecine, decât dacă acestea atacă primele. Liderul iranian și-a cerut scuze statelor din regiune afectate anterior și a făcut apel la cooperare pentru pace. În același timp, a respins cererea de capitulare necondiționată formulată de președintele american Donald Trump. 3

Ştiri din Timiș

Serviciile pentru persoanele cu dizabilități, mutate într-un sediu modern din centrul Timișoarei
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș anunță că, începând cu data de 9 martie, persoanele cu dizabilități și aparținătorii acestora vor putea depune toate cererile specifice la sediul instituției situat pe strada Franz Liszt nr. 3. Clădirea a fost recent reamenajată și extinsă, pentru a le oferi condiții mai bune și un acces facil tuturor cetățenilor.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici