Situație interesantă în ședința de plen a Consiliului Local Timișoara, care a avut loc vineri după-amiaza. Proiectul ce vizează investiția imobiliară de pe locul fostului Liceu de Arte a fost retras chiar de primarul Nicolae Robu, după ce acesta a constatat că aleșii locali nici măcar nu îl citiseră.
Câțiva timișoreni care locuiesc în centrul orașului au ieșit să-și spună nemulțumirile în stradă, luni dimineața, în fața primăriei. Oamenii spun că nu vor ca în locul fostului Liceu de Arte să apară un turn cu nouă etaje și hotel. Nu au nimic cu proiectul, dar susțin că nu se potrivește în zona centrală. Miercuri are loc dezbatere publică.
Schimbări în zona centrală a Timişoarei. Reprezentanţii Fundaţiei Caritatea au iniţiat demersurile, la primărie, pentru demolarea imobilului care a găzduit în trecut Liceul de Arte Plastice şi a clădirii Inspectoratului Şcolar. Autorităţile locale au emis certificatele de urbanism pentru desfiinţarea construcţiilor aparţinând comunităţii evreieşti.
Elevii de la Liceul „Nikolaus Lenau” vor fi mutaţi temporar din clădirea de pe strada Gheorghe Lazăr, aflată în lucrări, în imobilul Fundaţiei Caritatea, care stă acum părăsit şi în care a funcţionat până la sfârşitul anului trecut Liceul de Arte Plastice, au anunţat, marţi, reprezentanţii Primăriei Timişoara. Elevii de la Lenau vor învăţa acolo până la încheierea anului şcolar 2014-2015.
România
În 1964, un ilustru medic internist din București era condamnat la cinci ani de închisoare corecţională, trei ani de suspendare a drepturilor și confiscarea totală a averii: tablouri, monede din aur şi casa din Strada Nicolae Iorga din Capitală. După perioada petrecută în închisoare, medicul şi profesorul universitar Ioan Dumitrescu-Popovici a reuşit să fugă în Germania, unde şi-a schimbat numele în Johann Larsen. Patruzeci de ani le-a luat urmașilor să recupereze tablourile confiscate de Securitate, iar astăzi ele sunt scoase la licitație.
Ştiri din Timiș
Organizatorii Marșului pentru Viață anunță organizarea evenimentului la Timișoara în data de 28 martie, începând cu ora 11:30, punctul de întâlnire fiind în Parcul Carmen Sylva. Manifestarea se desfășoară sub tema „Legi pentru Viață și Familie” și își propune să aducă în atenția publică nevoia unor politici care să sprijine familia și natalitatea.
Ştiri din Timiș
Un caz cutremurător de pedofilie și pornografie infantilă șoca România în urmă cu câțiva ani. Este vorba despre cetățeanul german Timur Ömür, în vârstă de 43 de ani, cercetat pentru abuzuri sexuale asupra a 36 de minore din România, care a fost pus în libertate după ce procurorii au „uitat” să solicite prelungirea măsurii arestului preventiv. După 4 ani de când a fost eliberat din arest preventiv, pedofilul nu este încă condamnat, iar letargia justiției din România îi crește, cu fiecare zi ce trece, șansa să scape nepedepsit pentru ororile comise.
Ştiri din Timiș
Curtea de Apel Timișoara s-a clasat în 2025 în primele trei instanțe din țară în ceea ce privește indicatorii de eficiență, în pofida unui an marcat de provocări majore pentru sistemul judiciar.
Capitală Culturală
Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu și Radu Paraschivescu vor fi prezenți la Bookfest Timișoara 2026, alături de numeroase alte personalități ale literaturii române. Asociația Editorilor din România (AER), organizatoarea evenimentului, a făcut astăzi publice coordonatele ediției și lista editurilor participante.
Sănătate
Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara anunță modificări temporare în programul de donare, în perioada 9–13 martie, ca urmare a implementării unei noi platforme informatice, parte a procesului de digitalizare a instituției.
Mapamond
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a anunțat că Iran nu va mai lansa atacuri sau rachete împotriva țărilor vecine, decât dacă acestea atacă primele. Liderul iranian și-a cerut scuze statelor din regiune afectate anterior și a făcut apel la cooperare pentru pace. În același timp, a respins cererea de capitulare necondiționată formulată de președintele american Donald Trump.
3
Ştiri din Timiș
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș anunță că, începând cu data de 9 martie, persoanele cu dizabilități și aparținătorii acestora vor putea depune toate cererile specifice la sediul instituției situat pe strada Franz Liszt nr. 3. Clădirea a fost recent reamenajată și extinsă, pentru a le oferi condiții mai bune și un acces facil tuturor cetățenilor.