ARAD - Clasa I B a organizat o zi deosebită -
„ÎNVĂŢĂM DE LA ŞCOLARI -
ZIUA FRAŢILOR MAI MICI”. „Am iniţiat
această întâlnire deoarece am observat
că interesul copiilor mici pentru viaţa
şcolară era destul de mare, ne-a declarat
învăţătoarea clasei.
ARAD - În acest an s-a născut Cercul de
lectură „Catharsis” care şi-a
făcut simţită prezenţa în cadrul
Concursului „Cercurilor de lectură”.
Dezbaterile au devenit un obicei la Liceul Pedagogic, o
recentă dezbatere a fost cea legată de tema:
Dans mare, la sfârşitul acestei
săptămâni, în Piaţa Victoriei
din Timişoara. Aproximativ 200 de liceeni
timişoreni vor dansa pe Strauss în centrul
urbei, în acelaşi timp cu zeci de mii de tineri
din zece ţări, care speră să intre
în Cartea Recordurilor cu “Parada
absolvenţilor de liceu”. Video
Conducere nouă la Inspectoratul Şcolar
Judeţean Timiş. Cei numiţi de Ministerul
Educaţiei şi Cercetării au primit la
începutul acestei săptămâni
hârtiile cu numirile pe post.
Pachetul legislativ propus de Comisia
prezidenţială pe
învăţământ, condusă de
Mircea Miclea, prevede, pentru
învăţământul preuniversitar, ca
admiterea să fie organizată de licee, iar la
finalul fiecărui ciclu şcolar să fie
susţinute evaluări, inclusiv după terminarea
grădiniţei.
prezidenţială pe
învăţământ, condusă de
Mircea Miclea, prevede, pentru
învăţământul preuniversitar, ca
admiterea să fie organizată de licee, iar la
finalul fiecărui ciclu şcolar să fie
susţinute evaluări, inclusiv după terminarea
grădiniţei.
Ştiri din Timiș
Un apel emoționant la solidaritate a fost lansat pentru Mihaela George Micșa, profesoară de economie la Liceul Teoretic „Jean-Louis Calderon” din Timișoara, care duce de cinci ani o luptă grea cu cancerul mamar.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 20 iunie, continuă Flight Festival la Muzeul Satului Bănățean. Mai puteți participa la un tur al Elisabetinului, să mergeți la teatru sau la film.
Ştiri din Timiș
Deși a fost confirmat definitiv în conflict de interese de către ÎCCJ, Dominic Fritz a primit susținerea unanimă a conducerii USR pentru a rămâne președintele partidului. Formațiunea respinge solicitările PSD și anunță că Fritz va merge la CEDO.
5
Capitală Culturală
Turneul Internațional Stradivarius „Muzele”, ediția a XIX-a, ajunge la Timișoara. În 22 iunie 2026, de la ora 19:00, la Opera Națională Română din Timișoara aveți întâlnire cu vioara Stradivarius Elder-Voicu și cu un trio excepțional de muzicieni, într-un program fascinant.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Dormitorul tău spune mai multe despre tine decât crezi, iar primul lucru pe care îl observi când intri este lumina.
Ştiri din Timiș
PSD cere USR să-i retragă sprijinul politic lui Dominic Fritz și să-l suspende din toate funcțiile de partid, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat definitiv raportul ANI privind conflictul de interese. PSD solicită și prefectului de Timiș să aplice fără întârziere prevederile legale.
11
România
Serviciul 112 va fi modernizat cu apeluri video, mesaje în timp real și funcții bazate pe inteligență artificială, pentru a îmbunătăți accesibilitatea și a reduce timpul de intervenție în situații de urgență.