De-a lungul timpului au existat nenumărate cereri din partea companiilor din Timişoara pentru oameni calificaţi în anumite meserii. Din păcate, învăţământul din urbea de pe Bega nu a putut pune la dispoziţia firmelor interesate forţa de muncă specializată, deoarece şcolile profesionale au dispărut.
Multă gălăgie, muzică în standuri dată prea tare, mai mulţi tineri elevi şi mai puţin părinţi, flyere şi pliante împărţite de cei care sunt deja la şcolile prezente cu standuri. Cam aceasta a fost atmosfera la ediţia a XII-a a Târgului Liceelor Timişene – Târg al ofertelor educaţionale. În final, o bună oportunitate pentru cei cu adevărat serioşi de a-şi pregăti din timp viitorul şcolar.
Săptămâna aceasta, foştii absolvenţi din două şcoli din Timişoara se vor întâlni cu noua generaţie. Este vorba de Colegiul Naţional C.D. Loga şi Liceul Teoretic Iris.
Un proiect ce promovează interculturalitatea la Timişoara a fost motiv de întâlnire între reprezentanţi ai liceelor şi colegiilor naţionale din judeţul Timiş, care poartă numele unor personalităţi precum Carmen Sylva, Constantin Diaconovici Loga, Coriolan Brediceanu, Emanuil Ungureanu, Nikolaus Lenau, Bartok Bela sau Dositei Obradovici.
Polițiștii Serviciului Rutier Timiș vor merge zilnic, în cursul acestei săptămâni, la mai multe școli și licee din Timișoara, unde vor ține lecții de educație rutieră. Acțiunea are loc cu ocazia campaniei naționale „Alege viața” și se desfășoară în colaborare cu Inspectoratul Școlar Timiș.
Dialoguri Sănătoase
Varicele nu sunt doar o problemă estetică, ele fac parte dintr-o afecțiune mai amplă, numită boală venoasă cronică, care poate evolua în timp dacă nu este gestionată corect. Deși tratamentele medicale și chirurgicale au un rol important, exercițiile fizice reprezintă baza prevenției și a controlului pe termen lung.
Utile
Marți, 3 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la expoziții sau la un spectacol.
România
Consilierul economic al președintelui Nicușor Dan anunță că România va dispune de capacități avansate de detectare în Marea Neagră până în 2027 pentru a-și proteja proiectul offshore de gaze, precum și alte infrastructuri.
2
Capitală Culturală
Un concert coral pe muzică de Brahms, un concert de flaut și o simfonie românească sunt propunerile Filarmonicii Banatul pentru auditoriul său în prima parte a lunii februarie 2026. Cele două concerte ale acestei săptămâni se desfășoară ub titlurile Dragoste și destin, respectiv Flight & Form.
Capitală Culturală
Muzeul Național al Banatului aduce în prim-plan, în luna februarie, o piesă de o valoare istorică și simbolică deosebită: un pistol balcanic cu cremene de tip Peć, datat din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Obiectul, păstrat în colecțiile muzeului, este o expresie elocventă a întâlnirii dintre meșteșugul local și universul tehnic și simbolic al lumii militare otomane din Balcani.
Cinema
Caravana comediei „În pielea mea” debutează pe 3 februarie cu proiecții speciale la Arad și Timișoara, în prezența regizorului Paul Decu și a actorilor Ioana State, George Tănase, Azaleea Necula și Alexandra Răduță. Filmul, o comedie despre un schimb de roluri între patru cupluri pe durata unui weekend, va intra în cinematografe din 10 februarie.
Ştiri din Timiș
Tragedia care a zguduit recent comunitatea din Cenei, unde un băiat de 15 ani a fost ucis de trei colegi de școală, a stârnit îngrijorare profundă în rândul autorităților și al părinților din județul Timiș. În acest context tensionat, primarul comunei Săcălaz, Dumitru Boboi, a anunțat măsuri concrete pentru prevenirea violenței în rândul minorilor și pentru creșterea siguranței în comunitate.
1