Meandrele destinului i-au adus la Timişoara. Pentru bănăţeni, ar putea fi nişte persoane la fel de exotice precum un elefant alb, deşi sunt oameni la fel ca şi noi, oameni cu visuri, cu amintiri şi speranţe. Iar dacă invitaţia lansată de Cărtureşti, de a-i întâlni pe toţi patru, începe aproape comic, povestea lor cea adevărată poate fi altfel, numai bună de descoperit.
Adrian Trestian a întâlnit caricatura în liceu, când a folosit-o drept... răzbunare împotriva profei de chimie. Azi are 12 ani de experienţă în domeniu, un record personal de 120 de portrete pe oră şi, dacă sunteţi din Timişoara, încă îl mai găsiţi în această duminică, până la ora 20, la Librăria Cartea de nisip.
Ai o idee frumoasă, dispui de ceva timp liber, dar n-ai găsit unde şi cum s-o materializezi? Eşti în stare să te rupi de la ale tale, să întâlneşti oameni noi şi să le oferi un strop de bucurie? Dacă ai răspuns afirmativ la aceste întrebări, acceptă provocarea lansată de Asociaţia Culturală Pro Arta din Timişoara.
Promoţii avantajoase, rechizite cu personajele preferate din desene animate şi o atitudine răbdătoare din partea vânzătorilor – cam asta îi aşteaptă pe părinţii elevilor din Timişoara, la început de an şcolar. Dacă majoritatea aşteaptă listele cu rechizitele necesare de la profesori şi învăţători, câţiva au început deja să se aventureze prin librăriile din oraş în căutare de caiete, ghiozdane, gume de şters, acuarele şi pixuri care mai de care.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
7
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.