Captură importantă de material lemnos, la începutul acestei săptămâni, în județul Timiș. Polițiștii de la Combaterea Delictelor Silvice au făcut mai multe controale în Timișoara și localitățile din apropiere, de unde au ridicat zeci de metri cubi de material lemnos, dar au dat și amenzi în valoare de mii de lei.
Cinema
Festivalului Ceau, Cinema! aduce o nouă ediție la Timișoara, care va avea loc între 15 şi 19 iulie, la Cinema Timiș.
Utile
Luni, 22 iunie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Cariere de Poveste
Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni caută echilibrul dintre carieră, familie și implicare în comunitate, povestea Simonei Podaru se conturează ca un exemplu de reconversie profesională. Trainer acreditat și fost profesionist într-o companie multinațională, aceasta a ales, în urmă cu aproape un deceniu, să părăsească mediul corporatist pentru a se dedica în întregime formării oamenilor și proiectelor educaționale.
Eveniment
În comuna Peciu Nou, cinci persoane au fost implicate într-un accident rutier produs duminică noaptea, după ce două autoturisme s-au ciocnit, iar unul dintre vehicule s-a răsturnat în afara părții carosabile. Trei dintre ocupanți au rămas încarcerați și au fost scoși de pompieri. UPDATE. Polițiștii au deschis un dosar penal
Ştiri din Timiș
Când temperatura urcă, sistemul de climatizare al mașinii devine esențial. O instalație de aer condiționat întreținută corect oferă răcoare rapid, funcționează mai eficient și protejează componentele importante ale sistemului.
Azi în Timișoara
Luni, 22 iunie, puteți participa la un side quest, să mergeți la un concert sau la expoziții.