tion.ro Web analytics

Opt dintre cei peste 100 de tineri care așteaptă de mai bine de patru ani să intre în posesia terenurilor promise de fosta administrație au început săptămâna cu bine. Reprezentanții primăriei au semnat primele contracte de atribuire în folosință gratuită a parcelelor în baza Legii 15. Sunt cei care au mers în instanță și au obținut sentințe definitive. Ceilalți trebuie să mai ducă documente la primărie. Printre ei, și Cătălin Iapă, fost consilier personal al lui Nicolae Robu și fost secretar de stat în Ministerul Dezvoltării.
Vești bune pentru cei 128 de tineri din Timișoara care așteaptă de cel puțin patru ani să intre în posesia terenurilor promise de fostul primar Nicolae Robu. Ei și-ar putea primi parcelele în acest final de an. Viceprimarul Cosmin Tabără spune că proiectul de hotărâre privind atribuirea terenurilor e gata să intre în consiliul local. Sunt câteva condiții pentru tineri. UPDATE. Doar 118 beneficiari, primarul a semnat proiectul. Nu se știe când vor fi utilități
Epopeea terenurilor pentru tineri bântuie și noua administrație a Timișoarei. Povestea începută acum mai bine de patru ani pare că nu-și mai găsește sfârșitul. Unii tineri încă se judecă cu Primăria Timișoara, au câștigat și daune morale, dar tot nu primesc ce li s-a promis. Avocații acestora acuză municipalitatea de nepăsare, dar viceprimarul Tabără cere din nou răbdare.
128 de tineri din Timișoara așteaptă de mai bine de patru ani să își construiască o casă. Ei sunt „fericiții” câștigători ai competiției de dosare organizată de primărie pentru terenuri gratuite, în baza Legii 15/2003. Reprezentanții PMT tot promit că le împart din martie 2017, dar au apărut tot felul de probleme. S-a ajuns și în instanță, unde unii tineri au câștigat și daune morale.
Mai mulți tineri din Timișoara care ar trebui să primească terenuri gratuite de la primărie în baza Legii 15 au câștigat daune morale de câte 5.000 de euro în instanță. Se întâmplă la patru ani de când reprezentanții municipalității au promis că împart parcelele de pe str. Ovidiu Balea. Deciziile instanței nu sunt însă definitive, iar cei din primărie spun că urmează epurarea listei de beneficiari.

Capitală Culturală

„Continuum”, o expoziție în continuă transformare în Bastion
Expoziția de grup intitulată „Continuum” va fi deschisă în spațiul habitat B1, în Bastionul Cetații, în perioada 13 martie - 30 mai 2026. Pentru început expun artiști care au ateliere în cartierul Fabric, însă expoziția va primi, în fiecare lună, o nouă formă, anunță organizatorii.

Capitală Culturală

Supra-realitatea picturii abstracte. Expoziție de grup la Galeria Jecza
O expoziție de grup care „explorează evoluția relației dintre figurativ și abstract în contextul culturii vizuale contemporane” se va deschide la sfârșitul acestei săptămâni la Galeria Jecza din Timișoara. Intitulată „More Real Than Nature” și curatoriată de Norbert Filep, expoziția va beneficia de tururi ghidate în fiecare după-amiază de sâmbătă.

Turism

FOTO. Destinații spectaculoase la doar o oră de Timișoara. Câmpurile de lalele din Ungaria, noua atracție de primăvară
Primăvara transformă numeroase regiuni din Ungaria într-un adevărat spectacol de culoare, iar câmpurile de lalele devin o atracție turistică tot mai populară pentru turiștii din România. Dacă în trecut mulți români zburau până în Olanda pentru a admira celebrele plantații de lalele, acum experiența poate fi trăită mult mai aproape de casă.

Eveniment

A găsit cardul altcuiva și l-a folosit de 16 ori. Polițiștii au descoperit și o armă la percheziții
Un tânăr în vârstă de 26 de ani din Timișoara a fost reținut de polițiști după ce ar fi folosit un card bancar pierdut pentru a efectua mai multe tranzacții neautorizate în oraș.

Ştiri din Timiș

Drept la replică din partea CJT privind articolul „Cum arată reorganizarea administrației județene promisă de Simonis. Din 500 de concedieri anunțate la CJ Timiș, doar 241 sunt confirmate”
Materialul publicat luni, 9 martie, de redacția Tion, referitor la reorganizarea administrației județene prin disponibilizările menționate de liderul instituției, a analizat datele oficiale transmise de Consiliul Județean Timiș (CJT) și instituțiile din subordinea sa, în baza unei solicitări formulate în temeiul Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.

Ştiri din Timiș

„International Students Got Talent”, eveniment dedicat talentelor studențești, organizat la UMF „Victor Babeș” din Timișoara
Studenții sunt invitați să își pună în valoare talentul în cadrul evenimentului „International Students Got Talent”, care va avea loc la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara. Evenimentul își propune să aducă pe scenă creativitatea și pasiunea studenților din diferite facultăți.

Târgul Imobiliar

Nord One revine la Târgul Imobiliar Timișoara TIT cu oferte speciale pentru vizitatori
Piața imobiliară din Timișoara aduce în prim-plan noi oportunități pentru cei aflați în căutarea unei locuințe. În 14–15 martie, la Iulius Congress Hall Timișoara, are loc o nouă ediție a Târgului Imobiliar, eveniment care reunește dezvoltatori, agenți imobiliari și potențiali cumpărători interesați de proiectele rezidențiale din oraș.

Ştiri din Timiș

Stație de autobuz, vandalizată și cu geamul spart. STPT face apel la respect
Stația de autobuz de pe strada Gheorghe Lazăr, unde opresc liniile 13 și M43 spre Piața 700, a fost vandalizată, geamul acesteia fiind spart. STPT anunță că va repara pagubele, dar a depus și plângere la poliție pentru identificarea persoanelor responsabile. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici