Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, luni, modificarea şi completarea Legii 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, care prevede că procesele nu se vor mai suspenda în urma invocării excepţiilor de neconstituţionalitate.
Vicepreşedintele PC Bogdan Ciucă a anunţat, luni, intrarea în vigoare a unei legi iniţiate de PC privind scutirea de la plata penalităţilor la întreţinere generate de suma restantă a proprietarilor care îşi achită integral cotele de contribuţie în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a legii.
CCR a decis că articolul care prevede reducerea tuturor pensiilor cu 15% este neconstituţional, la fel şi articolul care prevede recalcularea pensiilor de serviciu ale magistraţilor, în schimb reducerea salariilor bugetarilor cu 25% este constituţională.