Fotbalistul Laszlo Sepsi a primit în sfârşit dreptul de joc pentru noua sa echipă. Inevitabilul s-a produs şi fundaşul a plecat la formaţia FCM Târgu Mureş, în timp ce Poli Timişoara a rămas cu buzele umflate. Jucătorul a plecat liber de contract, iar fostul său club nu a mai încasat niciun leu dintr-un eventual transfer.
Veşnica dispută dintre fotbalistul Laszlo Sepsi şi FC Politehnica Timişoara pare să nu mai aibă sfârşit. Iar la episoadele deja derulate s-a adăugat vineri o nouă filă. Pe site-ul oficial al clubului alb-violet a fost publicat vineri un scurt anunţ în care organizaţia condusă de Marian Iancu susține că toate obligaţiile către fotbalist au fost plătite, iar acesta rămâne sub contract cu Poli.
În cadrul Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal, organizaţia a adoptat şi o hotărâre referitoare la disputa dintre Laszlo Sepsi şi clubul FC Politehnica Timişoara. Decizia este una destul de „subţire” şi face referire doar la pretenţiile financiare ale jucătorului şi la obligaţia ca Poli să-i plătească aceşti bani, conform judecăţii TAS, dar nu spune nimic despre statutul jucătorului. Citiţi Hotărârea luată de FRF!
Marian Iancu îl consideră încă jucătorul lui Poli Timişoara, Laszlo Sepsi îşi caută deja echipă unde să joace din primăvară. Deşi nimeni nu mai credea că fundaşul lui Poli va mai ajunge în peninsula iberică, iată că Sepsi a ajuns să vadă soarele din zonă. Dar nu cu Poli, ci în cantonamentul unui alt club, cu o situaţie mult mai bună, Dinamo Kiev.
Principalul acţionar al celor de la Politehnica Timişoara continuă războiul pentru Laszlo Sepsi. Pe pagina oficială a clubului a fost publicat un nou set de documente prin care alb-violeţii îşi susţin punctul de vedere. Actele prezentate de avocaţi reprezintă doar motivarea oferită de aceştia pentru acceptarea apelului la TAS şi în niciun caz sentinţa tribunalului. Citiţi ataşate documentele prezentate de club şi traducerea în limba română a acestora, de asemenea aparţinând celor de la Poli.
Sănătate
Sezonul polenului de ambrozie se apropie de perioada cu cea mai mare concentrație de alergeni, iar medicii Spitalului Victor Babeș Timișoara atrag atenția că expunerea poate provoca sau agrava afecțiuni respiratorii, în special în rândul persoanelor sensibilizate.
Ştiri din Timiș
Rezultatele repartizării computerizate la liceu au fost publicate astăzi, 22 iulie. În județul Timiș, 4.391 de absolvenți de gimnaziu au completat fișele cu opțiuni pentru admiterea la liceu, iar doi candidați nu au fost repartizați în această etapă. Elevii admiși trebuie să își depună dosarele de înscriere în perioada 23-28 iulie.
Turism
O simplă oprire pentru o fotografie îți poate strica vacanța în una dintre cele mai spectaculoase destinații turistice din Italia. Autoritățile din localitatea Portofino, regiunea Liguria, îi avertizează pe vizitatori că staționarea în anumite zone poate fi sancționată cu amenzi de până la 275 de euro.
Ştiri din Timiș
Festivalul LA PAS / Slowing Down revine la Timișoara în perioada 9-11 octombrie, cu o nouă ediție dedicată hranei sustenabile, patrimoniului gastronomic și relației dintre alimentație, comunitate și schimbările climatice. Evenimentul, organizat de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare, va avea loc în grădina Institutului Francez din Timișoara, iar accesul publicului va fi gratuit.
Horoscop
Pe măsură ce ne apropiem de mijlocul verii, energia cosmică se schimbă. În data de 22 iulie, Soarele părăsește zodia Racului pentru a intra în propriul său domiciliu, zodia Leu. Acest tranzit deschide un nou capitol energetic, marcat de vitalitate, iubire, creativitate și o poftă intensă de viață.
Femei în funcții-cheie
Liliana Oneț este una dintre cele mai experimentate femei din administrația publică timișeană. Aceasta a ocupat de două ori funcția de subprefect al județului Timiș și a condus Instituția Prefectului, inclusiv într-una dintre cele mai dificile perioade: pandemia de Covid-19. Astăzi, spune că experiența i-a confirmat un lucru: femeile sunt adesea nevoite să demonstreze mai mult decât bărbații pentru a câștiga aceeași încredere, însă competența și rezultatele sunt cele care rămân, dincolo de orice prejudecată.
1
Utile
Miercuri, 22 iulie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Miercuri, 22 iulie, puteți merge la film sau la expoziții în oraș.