tion.ro Web analytics

Liderii sindicalisti ai agentilor de politie au protestat in fata Ministerului Administratiei si Internelor din Bucuresti, nemultumiti de conditiile de munca, de faptul ca se vor face concedieri si avertizeaza ca actiunile de protest vor continua pana nu le vor fi luate in serios cererile. Politistii au ales un mod inedit de a protesta: s-au legat cu lanturi in fata MAI.

După apariţia în presă a declaraţiei şocante a şefului celor de la Poli, acesta nu a dorit să admită că ar intenţiona se lege cu lanţuri de sediul UEFA. Vineri dimineaţa, el a spus că nu a făcut o asemenea declaraţie. „Nu există subiectul, nu am dat nici o declaraţie celor de la Fanatik. Eu sunt de câteva zile plecat din ţară”, a declarat, vineri dimineaţa, Marian Iancu.

Patronul celor de la FC Politehnica Timişoara, Marian Iancu,  se gândeşte la măsuri extreme. El a anunţat că se va adresa Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne pentru a i se face dreptate, după ce echipa sa a rămas fără licenţă de joc pentru sezonul viitor.

Șoferii pot să răsufle liniștiți, cel puțin până anul viitor. Ministerul Transportului dă înapoi în privința legislației care îi obligă pe șoferi să își doteze autoturismele cu cauciucuri de iarnă. Anul acesta se vor aplica amenzi potrivit Codului Rutier în vigoare.

Mapamond

VIDEO. Premierul slovac Robert Fico, rănit prin împușcare într-un atentat
Premierul social-democrat slovac Robert Fico a fost rănit prin împuşcare miercuri după o reuniune guvernamentală desfăşurată în afara capitalei Bratislava, în oraşul Handlova, potrivit AGERPRES.

România

Abuzul sexual asupra copiilor, principalul conținut din online raportat de utilizatori
Conform datelor colectate de linia esc_ABUZ, procesate de experții Salvați Copiii, 98% dintre acestea reprezintă abuz sexual asupra copiilor. 92% dintre acestea sunt materiale de tip „Child Sexual Abuse Material” (CSAM), autogenerate de adolescenți. Datele colectate de organizație mai arată că, în primul trimestru al anului 2024, aceste imagini sau imagini cu conținut dăunător au crescut ca frecvență.

Ştiri sportive

„Warm-up Celebrarea Orașului”, turneul de baschet la care pot participa timișorenii între 12 și 45 de ani
Noul teren de baschet de pe malul râului Bega, adiacent Bulevardului Vasile Pârvan, va găzdui turneul de baschet 3x3 „Warm-up Celebrarea Orașului”. 1

Eveniment

VIDEO. Doi tâlhari care au atacat un om pe stradă în Timișoara și i-au furat portofelul, prinși de polițiști
Doi bărbați, de 38 și 48 de ani, au fost prinși de polițiști și, în primă fază reținuți 24 de ore, după ce la începutul acestei săptămâni au bătut un om în plină stradă, furându-i portofelul în care acesta avea banii și actele personale.

Ştiri din Timiș

Rățuștele se pregătesc de o nouă cursă pe Bega, chiar de Ziua Copilului
Cursa Rățuștelor pe Bega, cel mai cunoscut și îndrăgit proiect caritabil, se întoarce la Timișoara chiar de Ziua Internațională a Copilului. 1

Mapamond

Mai mulți muncitori mexicani morți într-un accident rutier în SUA
Cel puţin opt muncitori mexicani au murit în coliziunea autobuzului în care se aflau cu o camionetă pe o şosea din Florida, scrie AGERPRES.

Ştiri din Timiș

De la primele calculatoare la realitatea virtuală. UPT așteaptă vizitatori la Noaptea Muzeelor 2024
Timișorenii pasionați de tehnologie sunt invitați sâmbătă la Experimentarium, pentru a petrece Noaptea Muzeelor într-un cadru inedit. Universitatea Politehnica Timișoara, alături de Departamentul ID/IFR și Educație digitală, Centrul Multimedia și împreună cu proiectul cultural Spotlight Heritage Timișoara au pregătit instalații unice și vor prezenta o istorie a tehnologiei, de la primul calculator funcțional la realitatea virtuală.

Ştiri din Timiș

Cei care vor să facă parte din comisia de bugetare participativă a PMT au mai mult timp la dispoziție
Primăria Timișoara a prelungit termenul pentru înscriere în comisia de buget participativ. Înscrierile ar fi trebuit închise luni, 13 mai, dar termenul a fost prelungit cu o săptămână.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici