Admiratorii timișoreni ai Familiei Regale și ai principelui Radu al României vor avea prilejul să obțină autograful acestuia. Alteța Sa Regală își va lansa la Cărturești cea mai recentă carte, în care vorbește despre „trecerea de la condiția de actor la cea de principe regal”. Evenimentul are loc în cadrul unui turneu național de promovare a volumului „Trei poduri peste lume. Consemnări între anii 1982 şi 2003”
Scriitorul Ioan T.Morar își va lansa la Timișoara cel mai nou roman, intitulat „Negru și Roșu” și apărut la Editura Polirom, în colecția „Fiction Ltd.”. Cartea va fi prezentată de Cornel Ungureanu, Mircea Mihăieș și Daniel Vighi.
Cu tricolorul la piept, poetul George Filip a venit din Canada să-și lanseze în mai multe orașe din România trilogia „Era poeților”, „Axiome” și „Top secret – 2013”. Vineri, el a fost oaspetele Uniunii Scriitorilor din Timișoara, tripla lansare de carte prefațând deschiderea unei noi stagiuni literare la Orizont. „În Canada, românii vorbesc între ei când se întâlnesc la parastase”, spune scriitorul care a fondat la Montreal Centrul Cultural Român și a fost director cultural al postului TeleRomânia.
”Ce a văzut Parisul” vor vedea și timișorenii prezenți la lansarea cărții cu acest titlu. Scriitorul Alexandru Potcoavă propune ”o imagine a Parisului de azi, amestec de civilizație milenară și metisaj recent, de tradiție și atitudine politic corectă, de locuință și squat”.
Gheorghe Săsărman, unul dintre cei mai importanţi prozatori şi dramaturgi români din ultima jumătate de veac, își va lansa la Timișoara Cuadratura cercului, cartea pe care pe care a publicat-o, cu imens succes, și în SUA, Franța și Spania.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.
Eveniment
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case
Eveniment
Unul dintre minorii care l-au ucis pe Mario Berinde, adolescentul de 15 ani din Cenei, a fost condamnat de Tribunalul Timiș la 15 ani într-un centru de detenție. Acesta trebuie să plătească familiei victimei și daune morale de peste un milion de euro. Decizia nu este definitivă.
România
Criza politică din România începe să pună presiune și pe ratingul de țară. Fitch avertizează că România ar putea ajunge în categoria „junk” dacă nu va avea în curând un guvern funcțional și un plan credibil pentru reducerea deficitului bugetar.
1
Mapamond
Uniunea Europeană deblochează încă 3,3 miliarde de euro pentru Ucraina, bani care vor fi folosiți pentru achiziția de echipamente de apărare, inclusiv drone și rachete. Este a patra tranșă acordată Kievului în cadrul împrumutului de 90 de miliarde de euro pentru 2026-2027.
6
Ştiri din Timiș
Timișoara se umple de restricții de circulație în următoarele zile, odată cu organizarea mai multor evenimente sportive și culturale. Traficul va fi închis pe traseul Timișoara Grand Prix, iar parcarea de la Modex va fi rezervată pentru șase zile.
2
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost prins în flagrant, în județul Timiș, în timp ce ar fi deținut în autoturism substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, porționate pentru comercializare. Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus inițial reținerea acestuia, iar ulterior Tribunalul Timiș a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
Ştiri din Timiș
Pista de biciclete care leagă Timișoara de Serbia va fi supravegheată mai atent după lucrările de reabilitare. Consiliul Județean Timiș anunță măsuri pentru a împiedica accesul autovehiculelor pe traseul destinat bicicliștilor, după ce au fost semnalate situații în care ATV-uri și mașini au circulat pe pistă.
1