Terminaţi cumpărăturile din timp. Principalele magazine din oraş au program scurt sâmbătă şi vor fi închise duminică, în prima zi de Paşti. Luni, majoritatea vor avea deja program extins de lucru cu publicul.
O nouă expoziţie cu vânzare la Timişoara. Până duminică cei interesaţi vor putea să-şi înnoiască garderoba de primăvară la o nouă ediţie a Târgului de primăvară.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) şi Autoritatea Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a controlat joi, 3 februarie, mai multe supermarket-uri şi hypermarket-uri din Capitală şi a aplicat amenzi de peste 190.000 de lei, conform unui comunicat ANPC, remis către Antena3.ro.
ARAD - Primarul Gheorghe Falcă susţine că
firma Kaufland caută, în Arad, încă o
locaţie pentru a-şi extinde activitatea.
Reprezentanţii societăţii s-au
întâlnit cu edilul local, miercuri, pentru a
purta o discuţie pe această temă, dar
şi pentru o negociere pentru terenul de sport din
vecinătatea supermarketului.
Cu toţii ştim că sărbătorile
pascale necesită pregătiri şi
cumpărături organizate. Cu toate acestea, nu de
multe ori ne trezim îm ultimul moment că am
uitat să cumpărăm ingredientul minune
fără de care prăjitura noastră nu va
ieşi aşa de bună.
Azi în Timișoara
Duminică, alături de femeile prețioase din viața noastră, puteți participa la evenimente dedicate lor în oraș și nu numai.
Eveniment
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Timișoara au desfășurat, în noaptea de 6 spre 7 martie, o amplă razie pe raza de competență a subunității, atât în mediul urban, cât și în zonele rurale adiacente. Acțiunile au avut loc în intervalele orare 17–22, 23–05 și 04–08.
România
În 1964, un ilustru medic internist din București era condamnat la cinci ani de închisoare corecţională, trei ani de suspendare a drepturilor și confiscarea totală a averii: tablouri, monede din aur şi casa din Strada Nicolae Iorga din Capitală. După perioada petrecută în închisoare, medicul şi profesorul universitar Ioan Dumitrescu-Popovici a reuşit să fugă în Germania, unde şi-a schimbat numele în Johann Larsen. Patruzeci de ani le-a luat urmașilor să recupereze tablourile confiscate de Securitate, iar astăzi ele sunt scoase la licitație.
Ştiri din Timiș
Organizatorii Marșului pentru Viață anunță organizarea evenimentului la Timișoara în data de 28 martie, începând cu ora 11:30, punctul de întâlnire fiind în Parcul Carmen Sylva. Manifestarea se desfășoară sub tema „Legi pentru Viață și Familie” și își propune să aducă în atenția publică nevoia unor politici care să sprijine familia și natalitatea.
Ştiri din Timiș
Un caz cutremurător de pedofilie și pornografie infantilă șoca România în urmă cu câțiva ani. Este vorba despre cetățeanul german Timur Ömür, în vârstă de 43 de ani, cercetat pentru abuzuri sexuale asupra a 36 de minore din România, care a fost pus în libertate după ce procurorii au „uitat” să solicite prelungirea măsurii arestului preventiv. După 4 ani de când a fost eliberat din arest preventiv, pedofilul nu este încă condamnat, iar letargia justiției din România îi crește, cu fiecare zi ce trece, șansa să scape nepedepsit pentru ororile comise.
3
Ştiri din Timiș
Curtea de Apel Timișoara s-a clasat în 2025 în primele trei instanțe din țară în ceea ce privește indicatorii de eficiență, în pofida unui an marcat de provocări majore pentru sistemul judiciar.
Capitală Culturală
Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu și Radu Paraschivescu vor fi prezenți la Bookfest Timișoara 2026, alături de numeroase alte personalități ale literaturii române. Asociația Editorilor din România (AER), organizatoarea evenimentului, a făcut astăzi publice coordonatele ediției și lista editurilor participante.
Sănătate
Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara anunță modificări temporare în programul de donare, în perioada 9–13 martie, ca urmare a implementării unei noi platforme informatice, parte a procesului de digitalizare a instituției.