Elevii de la Clubul Sportiv Școlar Lugoj s-au întors cu zeci de medalii de la finalele Campionatului Național Școlar de Gimnastică, eveniment care s-a desfășurat la Buzău și de la Campionatul Național Școlar de Judo U18 care s-a desfășurat la Ploiești. Elevii din Timiș s-au întors acasă cu peste 30 de medalii.
Campionii la judo de la IPJ Timiș au urcat din nou pe podiumul judokanilor din Ministerul Afacerilor Interne. Polițiștii timișeni au câștigat, din nou, mai multe medalii la cel mai recent campionat organizat de cei de la minister.
PITEŞTI. Aradul nu duce lipsă de tinere talente în ale sportului. Iar judoka Luca Kunszabo este unul dintre acestea. Ultima performanţă a sportivului descoperit şi legitimat sub culorile Liceului cu Program Sportiv Arad (antrenor-coordonator Mihai Telechi) a fost obţinută la Cupa Europei de cadeţi de la Piteşti, într-o companie selectă, la startul căreia s-au prezentat 370 judoka din 19 ţări de pe trei continente.
Elevii timișoreni s-au întors cu cinci medalii de la Concursul Național de Judo, care a avut loc în perioada 8-10 aprilie la Drăgășani. Micuții au obținut trei titluri de campion național, un loc trei și o mențiune.
Azi în Timișoara
Duminică, 28 aprilie, puteți merge la un târg de viniluri și la un concert, la un spectacol de teatru sau la un film. Continuă Harababura Fair și Festivalul Internaţional de Teatru de Tineret de Expresie Germană.
Economic
Sâmbătă și duminică, 27 și 28 aprilie, pe Domeniul Regal de la Săvârșin are loc a doua ediție a festivalului Suflet de România, dedicat artizanilor și micilor producători, menit să ducă mai departe tradițiile și obiceiurile autentice ale satului românesc.
Ştiri din Timiș
În această perioadă a sărbătorilor pascale, Catedrala Mitropolitană din Timișoara le prezintă credincioșilor programul liturgic, oferindu-le oportunitatea de a participa la slujbele tradiționale și de a se pregăti spiritual pentru celebrarea Învierii Domnului.
Eveniment
Intervenție a pompierilor, sâmbătă, într-o localitate din Timiș. Salvatorii au fost chemați în ajutor după ce un incendiu a izbucnit într-o locuință, din cauza unui scurtcircuit produs la o cafetieră. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, nici pagube materiale semnificative.
Ştiri din Timiș
Sâmbătă, 27 aprilie, Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean, și-a lansat oficial programul prin care încearcă să câștige un nou mandat. De această dată, din partea Alianței Dreapta Unită. Nica și-a prezentat, cu această ocazie, și lista oamenilor pe care îi vrea alături, drept consilieri județeni.
7
Eveniment
Incident nefericit într-o localitate din Timiș. Un copil în vârstă de 2 ani a căzut într-un bazin cu apă în timp ce se juca cu alți copii. Băiețelul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Polițiștii au deschis un dosar penal.
Ştiri din Timiș
Cea de-a 36 ediție a Festivalului Fanfarelor se va desfășura la Timișoara în Duminica Floriilor, pe 28 aprilie. Zece fanfare vor încânta trecătorii și curioșii în cinci locații din oraș. La fel cu edițiile anterioare, organizatorii își propun ca muzica să transpună emoția și atmosfera Banatului de altădată.
Eveniment
Dosar penal pe numele unui bărbat de 64 de ani, la Timișoara. El a fost reținut după ce a încercat să fure dintr-un magazin situat pe Calea Circumvalațiunii.