Mario, este unul dintre cele mai cunoscute personaje create de Nintendo. Primul sau nume a fost insa “Jumpman” (Omul care sare) si a aparut in 1981. Succesul jocului a surprins compania Nintendo.
Sănătate
Alergiile alimentare severe la copii nu se referă doar la un diagnostic medical, ci la situații de zi cu zi care pot deveni riscante în spații precum școala sau grădinița, atrag atenția specialiștii de la Asociația Română de Educație în Alergii (AREA).
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a aprobat săptămâna aceasta semnarea unui memorandum de înțelegere cu Municipiul Shanghai din Republica Populară Chineză, document care stabilește cadrul general pentru o viitoare colaborare între cele două administrații.
Ştiri din Timiș
ECO Serv Timiș, societatea înființată de Consiliul Județean Timiș și Primăria Ghizela pentru activități din domeniul gestionării deșeurilor, va putea produce îngrășăminte și desfășura noi activități comerciale, după aprobarea unei modificări a actului constitutiv al companiei.
România
Liderul PNL și premierul interimar Ilie Bolojan susține că nu a fost informat în prealabil despre decizia președintelui Nicușor Dan de a-l desemna pe liberalul Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru, cotând acesta ca fiind un „act ostil”.
1
România
Conform AGERPRES, premierul desemnat Adrian Veștea a anunțat că își dorește un Guvern politic și că este deschis la discuții în acest sens cu formațiunile politice democratice prooccidentale din Parlament.
1
Ştiri din Timiș
Județul Timiș se află duminică sub un cod galben de vreme severă, emis de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Specialiștii preconizează intensificări ale vântului, vijelii, averse torențiale, descărcări electrice și căderi de grindină.
România
Președintele Nicușor Dan a anunțat duminică dimineață desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru, după ce Eugen Tomac și-a depus mandatul de premier desemnat.
4