tion.ro Web analytics

Poli Timişoara a plecat joi la Bucureşti, pentru meciulcu Victoria Brăneşti. Delegaţia efectuează deplasarea cu avionul până la Bucureşti, iar sportivii şi staff-ul tehnic se vor deplasa cu autocarul până la Buzău, unde va avea loc partida.

Alb-violeţii joacă duminică seara în compania Universităţii Craiova cu speranţa de a micşora distanţa faţă de locul I în clasamentul Ligii I. Pentru prima oară în partea a doua a campionatului, Poli Timişoara are şansa de a se apropia la două puncte de liderul Oţelul Galaţi, care a pierdut sâmbătă la Tg. Mureş cu 1-0.

În 28 octombrie, la Şcoala cu clsasele I-VIII ,,Iosif Ciorogariu,, din Chişoda, elevii claselor I-a şi a III-a, sub îndrumarea învăţătoarelor Gabriela Condrea şi Georgeta Barna, au participat la petrecerea educaţională ,,Peripeţii cu Zgrica”, organizată de către animatorii clubului Cerino.
Peste 400 de copii de la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 32 din Timişoara se vor putea juca, începând de astăzi, în spaţii moderne de joacă. Tobogane şi leagăne, băncuţe şi multă verdeaţă. Aşa arată spaţiile de joacă de la grădiniţa timişoreană. Acestea au fost amenajate de E.ON România.
Primăria Timişoara a inaugurat marţi Parcul Steaua, situat lângă pasajul din Calea Şagului. Aici a fost amenajat un spaţiu verde pentru locuitorii din cartier, a fost realizată o canisită şi a fost reabilitat locul de joacă, unde copiii beneficiază, pe lângă huţuluşe şi tobogane, de aparate de fitness.

Eveniment

O femeie din Timișoara a vrut să se arunce dela etajul 9 a unui bloc din Arad
O femeie de 24 de ani din Timișoara, aflată într-o stare psihică instabilă, a vrut să se arunce de pe un bloc din Arad marți. Negociatorii IPJ Arad au reușit să o facă să se răzgândească. Tânăra a fost preluată de un echipaj medical și transportată la spital.

Capitală Culturală

De pe maidanul din Elisabetin pe marile stadioane ale lumii. Povestea lui Rudi Burger, fotbalistul Timișoarei istorice
Un copil care lovea mingea pe maidanul din Elisabetin avea să ajungă, peste ani, pe cele mai mari scene ale fotbalului mondial. Rudolf „Rudi” Burger rămâne una dintre figurile emblematice ale sportului timișorean și românesc, un fundaș care a purtat tricoul naționalei la trei Campionate Mondiale și a contribuit decisiv la gloria Ripensiei Timișoara.

Capitală Culturală

Lecturi nocturne, cu vin sau ciocolată caldă, la Institutul Francez
O invitație de „a citi, a asculta și a împărtăși, reafirmând puterea durabilă a cuvintelor de a lega locuri, oameni și istorii în Europa”: este ceea ce transmite Institutul Francez din Timișoara, organizând o nouă ediție a Nopții lecturii. Evenimentul are programe distincte pentru micii cititori și pentru cei mari, iar accesul este liber.

Ştiri din Timiș

Timișorenii, obligați să își declare până la final de februarie animalele, utilajele și terenurile agricole. Inclusiv grădinile
Primăria Timișoara reamintește că persoanele fizice și juridice care dețin terenuri, animale sau utilaje agricole în municipiu au obligația să le declare sau să le actualizeze în Registrul Agricol, în termenele prevăzute de lege, pentru a evita sancțiunile. Amenzile sunt de ordinul sutelor de lei. 8

Capitală Culturală

FOTO. ANAF îl lasă pe Vâlcov fără Picasso: o parte din colecția fostului ministru PSD e scoasă la licitație
Un desen de Picasso și două lucrări de Nicolae Grigorescu sunt scoase la mezat, împreună cu multe alte opere cu valoare muzeală, din colecția fostului ministru PSD Darius Vâlcov, în urma executării silite inițiate de ANAF. Licitația este organizată de Casa Artmark. În urmă cu mai bine de 10 ani, procurorii DNA au găsit la fostul consilier al Vioricăi Dăncilă 172 de tablouri, 3 kg de aur în lingouri, peste 1.3 milioane de lei și aproape 100.000 de euro.

Ştiri din Timiș

DGASPC Timiș recrutează asistenți personali profesioniști pentru persoane cu dizabilități
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș lansează o amplă campanie de recrutare în cadrul proiectului „Rețeaua APP – Suport pentru o viață independentă în comunitate pentru persoanele cu dizabilități”, prin care caută 50 de asistenți personali profesioniști.

Ştiri din Timiș

Căldură, stil și personalitate: tapetul de calitate superioară, care schimbă complet locuința iarna aceasta
ADVERTORIAL. Iarna este sezonul în care petrecem cel mai mult timp acasă. Zilele sunt mai scurte. Serile sunt mai lungi. Atmosfera din locuință contează mai mult ca oricând. Nu mai este vorba doar despre căldură termică, ci și despre confort vizual și stare de bine.

Eveniment

FOTO. Pacienți invizibili într-o magazie. Zeci de femei, cazate într-un spațiu impropriu al Spitalului de Psihiatrie Jebel
O nouă vizită inopinată la Spitalul de Psihiatrie Jebel scoate la iveală o realitate greu de acceptat într-un sistem medical european: pacienți vulnerabili, cazați în condiții improprii, lipsiți de igienă, intimitate și consimțământ informat, într-un spațiu care figurează în planul unității drept… magazie. UPDATE. Verificări ale Prefecturii Timiș. UPDATE 2. DSP Timiș: relocarea pacienților, permisă doar cu respectarea strictă a legislației 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici