Blazzaj, una dintre cele mai admirate formații de jazz din Timișoara, va concerta în acest sfârșit de săptămână la Jazzissimo Pub, în Bastionul Cetății.
Institutul Francez din Timișoara propune un inedit eveniment muzical: un concert post-cabaret, susținut de un „duo în trei”.
În Bastionul Cetăţii au răsunat lăutăreşte ţambalul şi viorile, până spre zori, sâmbătă. Două renumite familii de muzicanţi din Timişoara, Mircea Ardeleanu – tatăl şi fiul şi fraţii Radu şi Ilie Vincu şi-au poftit auditoriul într-un timp în care muzica făcea toţi banii, iar mahalaua era un loc unde se iubea pătimaş, se cânta vârtos şi se trăia pe muchie ţambal. De o petrecere pe cinste au avut parte timişorenii care au venit la prima aniversare Jazzissimo.
Paula Seling şi-a încântat admiratorii cu un concert de poveste, joi noaptea, la Timişoara. Evenimentul a fost primul dintre cele prin care Jazzissimo Lounge îşi sărbătoreşte 1 an în Bastion.
Joi seara, Jazzissimo Lounge a fost gazda unui dublu evenimment în cadrul căruia melomanii au asistat la un superb recital susţinut de Moonlight Breakfast, urmat de un official Full MoonLight after party alături de DJ Epocs.
Sănătate
Pacienții diagnosticați cu boală Crohn sau rectocolită ulcero-hemoragică au acces la tratamente inovatoare prin studiile clinice desfășurate în Compartimentul de Gastroenterologie al Asociației OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara pregătește un nod complex de transport în zona Solventul, unde se întâlnesc trei proiecte majore – pasajul, podul și modernizarea străzii Gării. Pentru a conecta noile linii de tramvai, municipalitatea a lansat o licitație de 6,5 milioane lei pentru aparate speciale de cale.
Eveniment
Un bărbat de 57 de ani a ajuns la spital luni după ce două autoturisme s-au ciocnit într-o intersecție din Timișoara, ambii șoferi susținând că aveau verde la semafor în momentul impactului.
Ştiri din Timiș
Radu Trifan, managerul Muzeului Satului Bănățean, a lansat un apel public către primarii, viceprimarii și consilierii locali din județele Timiș și Caraș-Severin, alături de care a colaborat în ultimele două decenii.
România
Fostul prim-ministru Marcel Ciolacu a câștigat cursa electorală pentru președinția Consiliului Județean Buzău.
România
După centralizarea voturilor exprimate în București, Ciprian Ciucu câștigă detașat, cu procent de 36%.
4
Cariere de Poveste
Dorina Rusu este farmacistă de aproape 20 de ani, iar în ultimii patru a fost și diriginte de farmacie.