După mai multe audieri, ancheta poliţiei în cazul jafului de la sucursala BCR din Calea Buziaşului bate pasul pe loc. Motiv pentru care a fost solicitat sprijinul cetăţenilor, existând informaţii că mai multe persoane s-au întâlnit cu hoţii, în momentul în care aceştia au părăsit sediul băncii.
Sediul BCR de pe Calea Buziaşului a fost ţinta unui jaf, miercuri dimineaţă. Mai multe echipe de intervenţie s-au deplasat în zonă.
Vânzătoarea farmaciei cu program non-stop, aflată vizavi de Spitalul Militar Timişoara, a fost atacată în noaptea de joi spre vineri. Agresorul a intrat peste farmacistă, căreia i-a pulverizat spray iritant-lacrimogen în plină figură, după care a luat banii de după pult.
Poliţia Timiş a intrat în alertă, miercuri dimineaţă, după ce a fost semnalată comiterea unui jaf la una din casele de schimb valutar de pe strada Daliei din Complexul Studenţesc.
Un factor poştal care mergea cu bicicleta pe strada Constantin Brâncoveanu, îndreptându-se spre Gara de Nord, a fost jefuit, din mers, de doi indivizi necunoscuţi care se aflau pe un scuter. Aceştia i-au smuls geanta de pe umăr şi au dispărut cu toţi banii din aceasta, aproximativ 40.000 de lei.
Dialoguri Sănătoase
Varicele nu sunt doar o problemă estetică, ele fac parte dintr-o afecțiune mai amplă, numită boală venoasă cronică, care poate evolua în timp dacă nu este gestionată corect. Deși tratamentele medicale și chirurgicale au un rol important, exercițiile fizice reprezintă baza prevenției și a controlului pe termen lung.
Utile
Marți, 3 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la expoziții sau la un spectacol.
România
Consilierul economic al președintelui Nicușor Dan anunță că România va dispune de capacități avansate de detectare în Marea Neagră până în 2027 pentru a-și proteja proiectul offshore de gaze, precum și alte infrastructuri.
1
Capitală Culturală
Un concert coral pe muzică de Brahms, un concert de flaut și o simfonie românească sunt propunerile Filarmonicii Banatul pentru auditoriul său în prima parte a lunii februarie 2026. Cele două concerte ale acestei săptămâni se desfășoară ub titlurile Dragoste și destin, respectiv Flight & Form.
Capitală Culturală
Muzeul Național al Banatului aduce în prim-plan, în luna februarie, o piesă de o valoare istorică și simbolică deosebită: un pistol balcanic cu cremene de tip Peć, datat din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Obiectul, păstrat în colecțiile muzeului, este o expresie elocventă a întâlnirii dintre meșteșugul local și universul tehnic și simbolic al lumii militare otomane din Balcani.
Cinema
Caravana comediei „În pielea mea” debutează pe 3 februarie cu proiecții speciale la Arad și Timișoara, în prezența regizorului Paul Decu și a actorilor Ioana State, George Tănase, Azaleea Necula și Alexandra Răduță. Filmul, o comedie despre un schimb de roluri între patru cupluri pe durata unui weekend, va intra în cinematografe din 10 februarie.
Ştiri din Timiș
Tragedia care a zguduit recent comunitatea din Cenei, unde un băiat de 15 ani a fost ucis de trei colegi de școală, a stârnit îngrijorare profundă în rândul autorităților și al părinților din județul Timiș. În acest context tensionat, primarul comunei Săcălaz, Dumitru Boboi, a anunțat măsuri concrete pentru prevenirea violenței în rândul minorilor și pentru creșterea siguranței în comunitate.
1