Cel mai mare complex comercial din Timișoara își așteaptă clienții cu activități variate, în weekend
În acest sfârșit de săptămână, cel mai mare complex comercial din Timișoara este locul de desfășurare a unor ateliere de creație pentru copii, dar și gazda a două târguri tematice, unul de bijuterii și accesorii fashion, iar celălalt, de produse naturale și handmade.
Timișoara, 19 septembrie 2019: Odată cu inaugurarea Iulius Town Timișoara, pasionații de modă au acces la branduri în premieră pentru regiunea de vest a țării, dar și la noi concepte ale celor existente. Printre noutăți se numără Liu Jo, marca italiană de fashion dedicată exclusiv doamnelor și domnișoarelor, în timp ce Guess își întâmpină clienții cu un format extins.
Utile
Joi, 26 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a aprobat, în ședința de miercuri, 25 martie, documentația tehnico-economică pentru două proiecte de infrastructură rutieră care vizează modernizarea unor intersecții considerate problematice din punct de vedere al siguranței circulației.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a aprobat, în ședința de plen de miercuri, 25 martie, documentația tehnico-economică pentru realizarea unui drum de legătură între DN 69 și DJ 692, un proiect considerat important pentru fluidizarea traficului în zona de nord a Timișoarei.
Mapamond
Rămășițele celebrului muschetar d’Artagnan, cunoscut din romanele lui Alexandre Dumas, ar fi fost descoperite sub altarul unei biserici din orașul olandez Maastricht, la peste 350 de ani de la moartea sa. Descoperirea nu este încă confirmată oficial, dar cercetătorii spun că există indicii solide care susțin că scheletul îi aparține.
Mapamond
Conform HotNews.ro, o investigație BBC bazată pe mărturiile unor avertizori de integritate arată că Meta și TikTok au permis în mod conștient amplificarea conținutului toxic, deoarece acesta ține utilizatorii mai mult timp pe platforme. În acest context, Europa încearcă să reglementeze rețelele sociale, dar discuția se mută tot mai mult spre nevoia unor alternative digitale europene.
1
Utile
Reprezentanții Aquatim transmit că joi, 26 martie, se va întrerupe apa pe câteva străzi din Timișoara și în Măguri pentru lucrări la rețeaua de distribuție.
Utile
Reprezentanții Aquatim transmit că joi, 26 martie, se va întrerupe apa în Giroc pentru lucrări la rețeaua de distribuție.
Azi în Timișoara
Joi, 26 martie, puteți participa la un eveniment interactiv despre cum să ne înțelegem mai bine mecanismele mentale, să mergeți la concerte, la teatru, la film sau la karaoke. Mai sunt și expoziții în oraș.