Vânătorii de reduceri și pasionații de achiziții inteligente au acum de unde alege pentru că Iulius Town a pregătit reduceri de până la 90% la o gamă extinsă de produse din categoriile îmbrăcăminte și încălțăminte, cosmetice și parfumerie, bio și medical, articole sport, telefonie mobilă și accesorii, articole pentru copii și entertainment, food, servicii și, bineînțeles, electronice și electrocasnice. Fii printre primii care află ce branduri au promoții, consultând catalogul online!
Este momentul în care cei mici se pot transforma în eroii preferați, pot mânca câte dulciuri își doresc, este Halloween. În acest weekend, la Iulius Town are loc o super petrecere de Halloween pentru copii, de la care nu vor lipsi surprizele tematice. „Caravana Dințișorul” revine și îi așteaptă pe micii pacienți la un consult atipic, unde își vor înfrânge frica de stomatolog.
Momentele de neuitat se trăiesc alături de familie, de aceea la Iulius Town avem grijă ca fiecare membru al familiei tale să se bucure de experiențe magice. Joi, 5 octombrie vom trăi clipe incredibile, la show-ul de magie și Human Demonstration, unde magicianul Lorenzo-Cristian va încerca să doboare un record chiar în Iulius Gardens. Adrenalina ne este temperată de concursul de șah din cadrul proiectului Șah în școală în Timișoara, iar la evenimentul „De-aș mai fi copil o zi...” cei mici sunt așteptați să experimenteze noi pasiuni. Pasionații de fitness și culturism sunt așteptați în Iulius Town la Fitness Festival.
Una dintre cele mai așteptate manifestări artistice stradale din Timișoara revine în Iulius Town, în acest weekend. Check Art Festival aduce marionetele gigant, statuile vivante, mimi, bufoni, fire show, aerial, ateliere de creație, face painting, dar și alte surprize. Distracția este completată de concertele susținute de vedete naționale și internaționale: Lepa Brena, Jamala, câștigătoarea Eurovision 2016, Argatu', dar și Rava, Bejbi Motorola și HVNDS.
După o vară bogată în evenimente și toamna se anunță la fel, iar Iulius Town te întâmpină în acest weekend cu multe surprize muzicale. Pe scenă vor urca vedete internaționale și din țară, așa că distracția este garantată. Vino să le vezi live pe Lepa Brena, cea mai bine vândută solistă din istoria Balcanilor și Jamala, câștigătoarea Eurovision 2016, dar și pe Argatu', artistul trap Rava, formația HVNDS și supernova electro din Belgrad, Bejbi Motorola. Intarea este liberă. Evenimentele fac parte din Programul cultural național Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 22 martie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la mai multe spectacole de teatru și la filme în oraș.

Eveniment

A murit băiatul de 13 ani peste care căzuse o poartă de fotbal, la Cenad
Băiatul de 13 ani rănit grav în urmă cu o săptămână, după ce o poartă de fotbal a căzut peste el pe un teren din Cenad, a murit la spital. Copilul fusese transportat în stare gravă la Timișoara, după accidentul petrecut pe 14 martie. 1

Eveniment

Femeie de 72 de ani, lovită de o mașină, lângă Coșava. A fost dusă cu ambulanța la spital
O femeie de 72 de ani a ajuns la spital după ce a fost lovită de o mașină, sâmbătă, în localitatea Coșava, pe DN 68A. Accidentul s-a produs în jurul orei 13:20, iar polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili exact cum s-a produs incidentul.

Ştiri din Timiș

Campania „Educația deschide uși - Paștele aduce speranță”, lansată pentru sprijinirea copiilor vulnerabili din Timișoara. Puteți dona și voi!
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara lansează campania „Educația deschide uși - Paștele aduce speranță”, prin care timișorenii pot dona rechizite, cărți, materiale educaționale, produse de igienă și dulciuri pentru 50 de copii din medii vulnerabile.

Mapamond

Rețelele de socializare, asociate cu scăderea stării de bine în rândul tinerilor, arată un raport internațional
Utilizarea intensă a rețelelor de socializare ar putea afecta negativ starea de bine a tinerilor, în special a fetelor, potrivit celui mai recent World Happiness Report, publicat cu ocazia Ziua Internațională a Fericirii, citat de Reuters și Agerpres. Același raport include și clasamentul global al fericirii, unde România a urcat o poziție față de anul trecut, într-un top care analizează peste 140 de țări. 1

Ştiri din Timiș

VIDEO. S-a deschis baza sportivă „Vasile Deheleanu”. Weekend plin de meciuri și evenimente
Noua bază sportivă „Vasile Deheleanu” din cartierul Mehala a fost inaugurată sâmbătă, în prezența a mii de timișoreni, iar terenurile au fost pline încă de dimineață de copii veniți la turneele organizate cu această ocazie. Evenimentele continuă pe tot parcursul weekendului, cu competiții, concursuri și meciuri demonstrative. 2

Mapamond

A murit Nicholas Brendon, actorul din „Buffy, spaima vampirilor”. Avea 54 de ani
Actorul american Nicholas Brendon, cunoscut publicului pentru rolul Xander Harris din serialul „Buffy, spaima vampirilor”, a murit la vârsta de 54 de ani. Anunțul a fost făcut de familia sa, care a precizat că actorul a murit în somn, din cauze naturale. 2

Ştiri din Timiș

Un nou episod „În Context” cu Anca Pavel Bucșa. În prim-plan: sănătatea inimii și problemele pe care le ignorăm până când e prea târziu
Semnele problemelor cu inima sunt adesea ignorate, iar mulți oameni ajung la medic abia când situația devine îngrijorătoare, deși prevenția și controalele regulate pot face diferența. Despre semnele care nu trebuie ignorate, obiceiurile care afectează inima și ce înseamnă prevenția se va discuta în episodul 3 al podcastului „În Context cu Anca Pavel Bucșa”, care o are invitată pe drd. Andreea Ember, medic primar cardiolog.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici