Cursuri de limbi străine, spectacole, excursii, cursuri de modeling și balet pot fi organizate pentru prichindelul care merge la grădiniță. Părinții trebuie doar să aleagă oferta cea mai bună. Târgul de grădinițe de la Iulius Mall, din 6-8 mai, oferă părinților o perspectivă completă asupra unităţilor de învățământ preșcolare din Timișoara.
Peste 25 de firme din ţară se vor reuni în acest sfârşit de săptămână (15-17 aprilie), la a IV-a ediţie a Târgului Floris. Curtea de Onoare de la Iulius Mall Timişoara va fi acoperită de un covor de flori care anunţă primăvara. Nu vor lipsi nici produsele şi ideile pentru amenajarea spaţiilor verzi, pornind de la noile stiluri de decor prezente pe piaţă.
Cupa de Table Iulius Mall a atras duminică după-amiază jucători și privitori deopotrivă. Aproape 160 de persoane au lăsat televizorul și plimbarea prin parc pentru mai târziu și s-au înscris în competiția de dat cu zarul la Timişoara.
Parfumul Challange by Dana Săvuică a răsfăţat cu aroma-i de trandafir, tuberoze, patchioulli şi lemn de santal simţul olfactiv al celor care s-au aflat sâmbătă seara în Iulius Mall Timişoara.