Argentinian prins în timp ce transporta spre frontieră doi irakieni care au intrat ilegal în România
Călătorie întreruptă de polițiștii de frontieră pentru un argentinian și doi irakieni, între Jimbolia și Cărpiniș. Aceștia au fost opriți de polițiștii de frontieră pentru un control, iar oamenii legii au aflat că irakienii au intrat ilegal în România, argentinianul încercând să îi transporte spre o țară din vestul Europei.
Acțiune a polițiștilor de frontieră, IPJ și a celor de la Poliția Locală, la sfârșitul săptămânii trecute, la Timișoara. Oamenii legii au descoperit 15 migranți în centrul orașului, în zona Catedralei Mitropolitane și a Parcului Botanic. Printre ei era și o femeie însărcinată care a fost dusă la spital pentru investigații medicale.
Dosare penale pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru șase cetățeni irakieni, în apropiere de Cenad. Aceștia sunt cercetați penal, după ce au fost prinși de polițiștii de frontieră în timp ce încercau să treacă ilegal din România în Ungaria. Migranții erau solicitanți de azil în țara noastră.
Eveniment
Un cititor Tion ne-a semnalat o metodă de înșelăciune care a fost pusă în practică în parcarea unui supermarket din Timișoara. Acesta îi avertizează pe oameni să fie atenți atunci când sunt abordați de persoane care solicită ajutor pentru cumpărarea unor produse.
Utile
Joi, 11 iunie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la mai multe spectacole, expoziții sau petreceri.
Eveniment
Miercuri, polițiștii din Belinț au desfășurat o acțiune pe raza de competență, având ca scop verificarea respectării prevederilor legale privind deținerea armelor și munițiilor letale de către persoanele autorizate, precum și prevenirea și combaterea faptelor de braconaj cinegetic.
România
Președintele Nicușor Dan a făcut apel la partidele politice să susțină învestirea guvernului propus de Eugen Tomac, subliniind că prioritatea trebuie să fie stabilitatea țării și nu calculele electorale.
6
Turism
Aflat la 100 de kilometri de Timișoara, orașul sârbesc Bela Crkva (Biserica Albă) se pregătește pentru unul dintre cele mai spectaculoase evenimente ale sezonului estival. Între 22 și 28 iunie, Carnavalul Florilor va aduce șapte zile de muzică, dans, artă și divertisment, reunind localnici și turiști într-o atmosferă de sărbătoare.
Ştiri din Timiș
Fenomenul copiilor dispăruți continuă să crească în România, iar județul Timiș nu face excepție. Potrivit datelor Inspectoratului General al Poliției Române, în perioada 20 mai 2025 – 20 mai 2026 au fost înregistrate 10.566 de sesizări privind dispariția unor minori, cu peste 600 mai multe decât în anul precedent și cu aproape 2.000 mai multe decât în urmă cu doi ani.