Un tânăr din Dolj care s-a urcat la volan după ce a consumat băuturi alcoolice a acroşat cu maşina un bătrân care mergea cu bicicleta în localitatea Jena din judeţul Timiş şi a părăsit locul accidentului. Şoferul a fost însă reţinut ulterior de poliţişti şi este acum cercetat penal.
În data de 25 martie este sărbătorită Ziua Poliţiei Române. Cu această ocazie, timişenii sunt invitaţi, cu mic, cu mare, să viziteze sediul Inspectoratului de Poliţie al Judetului Timis. Poliţiştii vor face exerciţii demonstrative şi îşi vor prezenta dotările.
În dorinţa de a arăta lumii că nu sunt mai presus de lege, poliţiştii au organizat zilele trecute o acţiune specială, în care s-au amendat între ei la Timisoara! În urma acestei acţiuni s-au ales cu sancţiuni 36 de poliţişti, majoritatea pentru că nu purtau centura de siguranţă sau n-au putut prezenta documentele la control.
Supărat pe indiferenţa instituţiilor statului, un bărbat a hotărât să facă greva foamei în faţa Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş. Victima unei escrocherii imobiliare, omul s-a postat cu o pancartă în faţa sediului Poliţiei Timiş, pentru a sensibiliza autorităţile.
Uniunea Europeană sărbătoreşte, în 9 februarie, „Ziua Siguranţei pe Internet”. Cu această ocazie, elevii de la şcoala cu clasele I-VIII nr. 16 din Timişoara vor fi vizitaţi de ofiţeri din cadrul IPJ Timiş, care îi vor supune unui sondaj de opinie pentru a vedea cât sunt de informaţi tinerii cu privire la cum poate fi prevenită pornografia infantilă pe internet.
Capitală Culturală
Următorul concert la Filarmonica Banatul Timișoara, sub bagheta dirijorului Levente Török, propune un program captivant, cu muzică de Manuel de Falla, Serghei Prokofiev și Ludwig van Beethoven. Solist va fi pianistul Daniel Ciobanu, laureat al Concursului Internațional Arthur Rubinstein.
România
ANPC le recomandă consumatorilor să fie atenți la cumpărăturile făcute pentru Valentine’s Day și Dragobete, verificând calitatea și etichetarea produselor precum ciocolata, florile, bijuteriile, cosmeticele și voucherele cadou. Autoritatea sfătuiește achiziționarea produselor doar din surse autorizate, verificarea prețurilor și a condițiilor de utilizare, precum și prudență în folosirea cardurilor de cumpărături, pentru a evita costuri suplimentare sau fraude.
România
România se află în pragul unor sancțiuni record din partea UE, avertizează FACIAS, care a făcut topul ministerelor responsabile de netranspunerea celor 25 de directive europene în legislația națională. Printre directivele neimplementate se numără unele privind eficiența energetică, dar și o directivă care îi privește direct pe românii împovărați de credite și pe care statul român o tot amână, în beneficiul băncilor.
Ştiri din Timiș
Direcția Județeană de Mediu Timiș (DJM Timiș) anunță implementarea unei noi facilități de plată, menite să simplifice accesul cetățenilor și al agenților economici la serviciile instituției.
1
România
Ministrul Culturii, Demeter Andras Istvan, a decis revizuirea proiectului-pilot privind evidența timpului de muncă în instituțiile de spectacole și concerte, după protestul organizat în fața TNB și reacțiile din țară. Termenul de aplicare ar putea fi prorogat, iar grupul de lucru va fi extins, în contextul în care artiștii contestă obligativitatea raportărilor zilnice, considerând că acestea birocratizează munca artistică.
Ştiri din Timiș
Mai multe echipe de robotică formate din elevi timișoreni au obținut rezultate notabile la etapa regională FIRST Tech Challenge - Regiunea Vest, desfășurată în perioada 7-8 februarie, la Hunedoara. Competiția a fost organizată de Asociația Nație Prin Educație și a reunit 25 de echipe din vestul țării.
Ştiri din Timiș
Curtea de Apel Timișoara a confirmat decizia ANI prin care Dominic Fritz a fost declarat incompatibil și i-a respins contestația. Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată în 15 zile. Primarul are de plătit și peste 5.000 de lei cheltuieli de judecată. UPDATE. Fritz: „Nu plec niciunde”
15
Sănătate
Datele Direcției de Sănătate Publică (DSP) Timiș arată o creștere a infecțiilor respiratorii în județ în ultima săptămână (2-8 februarie 2026). În total, au fost înregistrate 2.078 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), dintre care 54 au necesitat spitalizare.