Bărbatul care și-a înjunghiat concubina într-un tramvai din Timișoara, zilele trecute, a fost pus sub urmărire penală de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara. El este arestat preventiv pentru 30 de zile. Nu este pentru prima dată când comite acte de violență în familie, susțin anchetatorii.
Ştiri sportive
Ziua a 12-a a Cupei Mondiale 2026 a rămas în istorie prin performanța lui Lionel Messi, care a devenit cel mai bun marcator din istoria turneelor finale, ajungând la 18 goluri după dubla reușită în victoria Argentinei cu Austria. Tot luni, Franța și Norvegia și-au asigurat calificarea în șaisprezecimi.
România
Liderul PNL, premierul interimar Ilie Bolojan, afirmă că PNL îşi menţine propunerea privind învestirea unui guvern minoritar, bazat pe un pact naţional care să stabilească priorităţile României pentru următoarele 6 luni.
Sănătate
Secția de Neonatologie a noii Maternități Odobescu, din cadrul Spitalului Municipal Timișoara, asigură îngrijirea nou-născuților prematuri și a copiilor care necesită asistență medicală complexă imediat după naștere. Unitatea are competență de nivel III, ceea ce îi permite să gestioneze inclusiv cazuri de prematuritate extremă, cu bebeluși născuți la numai 24 de săptămâni de sarcină.
România
După cum preconiza liderul PSD, Sorin Grindeanu, președintele Nicușor Dan a convocat marți partidele parlamentare la Palatul Cotroceni pentru consultări în vederea desemnării unui nou candidat la funcția de prim-ministru, după ce Guvernul Veștea a fost respins luni seară de Parlament.
Ştiri din Timiș
Una dintre cele mai apreciate artiste ale scenei blues-rock internaționale, Beth Hart, va concerta pentru prima dată la Timișoara. Artista americană, nominalizată la Premiile Grammy, va urca pe scena amplasată pe Bulevardul I.C. Brătianu în data de 31 iulie, în cadrul evenimentului Ziua Timișoarei | Timișoara City Celebration.
Eveniment
Un bărbat din Timiș a ajuns în atenția publică după ce a fost surprins în mai multe firme din vestul țării, unde l-a imitat pe fostul inspector ANPC Cristian Popescu Piedone. Acesta ar fi adoptat stilul caracteristic al controalelor făcute de Piedone, punând întrebări și interacționând cu angajații într-o manieră asemănătoare verificărilor oficiale, ceea ce a stârnit reacții împărțite în mediul online.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, după respingerea în Parlament a Guvernului Veștea, că se așteaptă ca președintele Nicușor Dan să convoace în scurt timp consultări cu partidele parlamentare pentru desemnarea unui nou candidat la funcția de prim-ministru.
1
România
Bolojan, după eșecul Guvernului Veștea: „România are nevoie urgent de un Executiv cu puteri depline”
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a transmis marți dimineață un mesaj după respingerea în Parlament a Guvernului propus de Adrian Veștea, afirmând că România are nevoie urgentă de un Executiv cu puteri depline și de o soluție politică bazată pe transparență și responsabilitate.
5