Inundațiile au făcut pagube nu doar materiale, dar și victime omenești, chiar și în România. Conform ministrului de Interne Lucian Bode, din 15 iulie și până marți, 20 iulie, furtunile au afectat 80 de localități din 20 de județe. Au fost evacuate peste 80 de persoane și au fost înregistrate două decese – unul în Satu Mare și celălalt în Iași.