tion.ro Web analytics

Primăria Timișoara pune la bătaie aproximativ 35 de milioane de euro pentru firmele care vor să întrețină parcurile și spațiile verzi din oraș, vreme de patru ani. Dar fără să calculeze și sumele cheltuite de Horticultura în zona centrală, care a primit serviciul prin încredințare directă și nu mai trebuie să participe la licitație.
După ce din toamna anului trecut şi până acum multe dintre parcurile Timişoarei s-au umplut de bălării şi gunoaie, reprezentanţii primăriei au anunţat în sfârşit, vineri, semnarea unor noi contracte pentru întreţinerea spaţiilor verzi. Nu pentru tot oraşul însă, ci doar pentru două zone, de care se vor ocupa tot doi dintre vechii operatori, Horticultura şi Rogera. Vorbim despre contracte de 23 de milioane de euro pe 4 ani!
Consilierii locali ar trebui să ia joi, în sfârşit, o decizie în privinţa parcurilor şi a locurilor de joacă din Timişoara, care au rămas majoritatea în grija nimănui după ce au expirat contractele încheiate de primărie, cu diverşi operatori privaţi, pentru întreţinerea lor. Temporar trebuia să le îngrijească societatea din subordinea municipalităţii, Horticultura, dar nici asta nu s-a întâmplat, reprezentanţii societăţii fiind de acord să se ocupe doar de zona centrală...
Lungi discuţii, în recenta şedinţă a Consiliului Local Timişoara, cu privire la întreţinerea spaţiilor verzi şi a locurilor de joacă din oraş. În prezent există un singur contract în vigoare, pentru zona centrală, în timp ce toate celelalte au expirat. Deşi avem, încă din vară, o hotărâre de consiliu pin care societatea Horticultura a fost obligată să preia temporar întreţinerea tuturor spaţiilor verzi, operatorul primăriei refuză din cauza tarifelor...

Mapamond

VIDEO. Premierul slovac Robert Fico, împușcat într-un atentat
Premierul social-democrat slovac Robert Fico a fost rănit prin împuşcare în zona abdomenului miercuri după o reuniune guvernamentală desfăşurată în afara capitalei Bratislava, în oraşul Handlova, potrivit AGERPRES. UPDATE. Premierul, în stare gravă

România

Abuzul sexual asupra copiilor, principalul conținut din online raportat de utilizatori
Conform datelor colectate de linia esc_ABUZ, procesate de experții Salvați Copiii, 98% dintre acestea reprezintă abuz sexual asupra copiilor. 92% dintre acestea sunt materiale de tip „Child Sexual Abuse Material” (CSAM), autogenerate de adolescenți. Datele colectate de organizație mai arată că, în primul trimestru al anului 2024, aceste imagini sau imagini cu conținut dăunător au crescut ca frecvență.

Ştiri sportive

„Warm-up Celebrarea Orașului”, turneul de baschet la care pot participa timișorenii între 12 și 45 de ani
Noul teren de baschet de pe malul râului Bega, adiacent Bulevardului Vasile Pârvan, va găzdui turneul de baschet 3x3 „Warm-up Celebrarea Orașului”. 1

Eveniment

VIDEO. Doi tâlhari care au atacat un om pe stradă în Timișoara și i-au furat portofelul, prinși de polițiști
Doi bărbați, de 38 și 48 de ani, au fost prinși de polițiști și, în primă fază reținuți 24 de ore, după ce la începutul acestei săptămâni au bătut un om în plină stradă, furându-i portofelul în care acesta avea banii și actele personale. 2

Ştiri din Timiș

Rățuștele se pregătesc de o nouă cursă pe Bega, chiar de Ziua Copilului
Cursa Rățuștelor pe Bega, cel mai cunoscut și îndrăgit proiect caritabil, se întoarce la Timișoara chiar de Ziua Internațională a Copilului. 1

Ştiri din Timiș

Haideți și voi la Târgul Economiei Sociale pentru a-i cunoaște pe artizanii care pun accentul pe sustenabilitate
Timișorenii sunt invitați să îi cunoască pe cei din spatele exemplelor de bună practică în economia socială. Zilele de 16 și 17 mai sunt dedicate discuțiilor cu și despre sustenabilitate, modelele de bună practică în producții durabile, alimentația sănătoasă din producție locală. În paralel, are loc „Târgul de economie socială”, de unde vizitatorii pot pleca acasă cu produse artizanale și cu noi parteneriate.

Mapamond

Mai mulți muncitori mexicani morți într-un accident rutier în SUA
Cel puţin opt muncitori mexicani au murit în coliziunea autobuzului în care se aflau cu o camionetă pe o şosea din Florida, scrie AGERPRES.

Ştiri din Timiș

De la primele calculatoare la realitatea virtuală. UPT așteaptă vizitatori la Noaptea Muzeelor 2024
Timișorenii pasionați de tehnologie sunt invitați sâmbătă la Experimentarium, pentru a petrece Noaptea Muzeelor într-un cadru inedit. Universitatea Politehnica Timișoara, alături de Departamentul ID/IFR și Educație digitală, Centrul Multimedia și împreună cu proiectul cultural Spotlight Heritage Timișoara au pregătit instalații unice și vor prezenta o istorie a tehnologiei, de la primul calculator funcțional la realitatea virtuală.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici