tion.ro Web analytics

Dominic Samuel Fritz a formulat o serie de întrebări, după ce, marți seara, Nicolae Robu a anunțat pe pagina sa de Facebook că, începând de miercuri, în Timișoara purtarea măștilor și mănușilor devine obligatorie pentru toți cei care merg în mijloacele de transport în comun, la magazin sau în instituții publice.
ADVERTORIAL. Compania Leman Industrie Timișoara, parte a  companiei franceze multinaționale Leman Industrie, a avut un parcurs impresionant. De la un atelier de producție, înființat în Timișoara în anul 2005, s-a dezvoltat an de an, ajungând o companie cunoscută și apreciată pentru componentele pe care le realizează, în special pentru industria automotive, cu numeroși parteneri de talie internațională. Și nu doar pentru industria automotive, ci și pentru industria echipamentelor electrice și electronice, industria echipamentelor de sport. Faptul că a performat în aceste domenii și în special în cel al componentelor pentru automotive, un domeniu în continuă dezvoltare și în care mereu apar pe piața noi cerințe, dovedește că firma Leman Industrie a avut viziune, a anticipat mișcările pe piața de profil și a adoptat o strategie care să  îi permită să-și îmbunătățească în permanență produsele astfel încât să reziste cu bine în fața concurenței. Mai multe detalii despre obiectivele Leman Industrie aflați din interviul cu Nicoleta Puculete, director adjunct și Crina Mecher, specialist resurse umane, in cadrul firmei.
Proiectele de reamenajare ale Primăriei Timişoara iscă în continuare dezbateri. Pe lângă nenumăratele discuţii legate de lipsa copacilor şi pavajul roşu din Piaţa Libertăţii, se readuce în actualitate subiectul reamenajării Pieţei Bălcescu. Unii timişoreni se întreabă încă de ce avem o intersecţie în loc de... o piaţă acolo, de nu nu sunt arbori în mijloc, iar cablurile încă atârnă de stâlpi, de ce se preferă jardinierele în locul plantărilor şi de ce municipalitatea încurajează în general traficul auto...
Un interviu de angajare bun nu trebuie sa fie la fel ca si un interogatoriu, in care doar recrutorul pune toate intrebarile. Si cei aflati in cautarea unui loc de munca au nevoie sa afle cat mai multe despre o companie. Doar cei care au curajul sa puna intrebari se vor face remarcati, vor da dovada de profesionalism, si-l vor convinge pe angajator de interesul lor pentru job.

Mapamond

Teorie a lui Enstein despre găurile negre, demonstrată de oamenii de știință
Oamenii de ştiinţă au demonstrat una dintre teoriile lui Albert Einstein, dovedind nu doar existenţa unei regiuni „de plonjare" din jurul unei găuri negre în care materia se prăbuşeşte, ci şi a faptului că această zonă exercită unele dintre cele mai puternice forţe gravitaţionale identificate până în prezent în galaxie, scrie AGERPRES.

Eveniment

Dosar penal pentru un bărbat care a aruncat cu un pavaj de beton într-o mașină, la Nădrag
Un bărbat din Nădrag are mașina avariată după ce aceasta a fost lovită cu un pavaj de beton de către un pieton. Vinovatul are acum dosar penal.

Ştiri din Timiș

Puteți ajunge de la Timișoara pe litoral. Când revin Trenurile Soarelui
CFR Călători anunță că, de la mijlocul lunii iunie, „toate trenurile duc la Marea Neagră”. Este vorba despre deja cunoscutul program „Trenurile Soarelui”, inițiativa prin care, de-a lungul sezonului estival, compania feroviară vrea să lege toate colțurile țării de litoralul românesc.

Ştiri din Timiș

Învață să joci scrabble alături de experți, la Timișoara
Membrii clubului de Scrabble din Timișoara invită atât pasionații acestui sport al minții, cât și pe cei încă neinițiați, să se întâlnească și să…joace! Întâlnirile sunt gratuite și se desfășoară în spații publice, cu acces liber. Pentru cei care reușesc să se prindă de joc și chiar vor câștiga, cei de la FITT Tim-Team pun la bătaie jocuri de luat acasă.

Mapamond

Premierul Robert Fico este în continuare în stare gravă
Starea de sănătate a premierului slovac Robert Fico este în continuare gravă şi capacitatea sa de comunicare este limitată după ce a fost miercuri ţinta unei tentative de asasinat, a anunţat joi guvernul slovac, potrivit AGERPRES.

Ştiri din Timiș

Angajații Agenţiei pentru Protecţia Mediului Timiş au protestat spontan
Un protest spontan al angajaţilor Agenţiei pentru Protecţia Mediului Timiş (APM Timiş) a avut loc joi dimineață, de la ora 10.

Utile

Trafic afectat de evenimente pe două și patru roți, în aceste zile, în Timișoara
Două evenimente auto și moto care se vor desfășura în aceste zile la Timișoara vor aduce restricții de trafic. Pe de o parte, vineri va fi o etapă a Campionatului Național Women Rally. Pe de altă parte, duminică, va avea loc și parada „The Distinguished Gentleman’s Ride“.

Ştiri din Timiș

Pregătirea casei pentru sărbători
ADVERTORIAL. Pe măsură ce se apropie Sărbătorile Pascale, este timpul să vă pregătiți casa pentru sărbători cu o sesiune de curățenie strașnică și complexă. Acest ritual de curățenie sezonieră nu numai că asigură o atmosferă proaspătă și primitoare, ci și pregătește scena pentru adunări și sărbători memorabile.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici