Capitala Culturală Europeană Timișoara 2023 va găzdui, de vineri, 10 noiembrie, spectacole, dezbateri, ateliere, spectacole-lectură în licee din Timișoara, conferințe și un performance comun. Toate acestea alcătuiesc un eveniment de mare amploare: Network – Întâlnirea Școlilor de Teatru din Europa la Timișoara.
Lista problemelor din Torontalului pare că nu se mai termină. Oamenii spun că s-au mutat la casele din zonă pentru liniște, dar lângă locuințele lor au apărut blocuri de până la 22 de etaje, iar locurile de parcare sunt aproape inexistente. Se plâng și de mizeria din zonă, de ambrozie, dar și de lipsa străzilor asfaltate. Și-ar dori un transport public care să întoarcă la catedrală, piste de biciclete, câteva treceri de pietoni și zone de joacă pentru copii. Primarul spune însă că nu dă promisiuni din burtă și nu poate schimba totul singur în doi ani.
Ştiri din Timiș
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
10
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
România
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.
3
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.