Deși este una dintre cele mai frumoase insule din Caraibe, St. Kitts nu este o destinație doar pentru cei care vor o vacanță la mare. Desigur, aici vă veți putea bucura de climatul exotic specific acestui colț al lumii, dar acesta nu este singurul motiv pentru care turiștii vin din toate colțurile lumii pe această insulă.
Încălzirea globală face victime. Kiribati, o insulă din Pacificul de Sud, se află la doar 3 metri deasupra nivelului apei. Preşedintele statului, Anote Tong, a declarat de curând că în maximum 60 de ani insula nu va mai putea fi locuită, relatează Business Insider.
Dacă în Emiratele Arabe Unite, mai exact în Dubai, există o celebră şi gigantică pârtie de schi acoperită, de ce n-ar exista în inima Europei o oază tropicală, ce poate concura fără probleme oricare insulă exotică autentică din lume?... Dacă „staţiunea alpină” din Dubai se află amplasată în interiorul unui mega centru comercial, Mall Of The Emirates, insula tropicală europeană a fost construită într-un vechi hangar militar dezafectat din Germania.
Presedintele SUA Barack Obama nu pierde niciun prilej sa dea lectii Europei, insa americanii nu stau nici ei pe roze. Autoritatile federale americane vor sa vanda te miri ce - o insula, sedii de tribunal, o pista de aeroport, frecvente radio - ca sa reduca deficitul bugetar.
Sănătate
Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara anunță modificări temporare în programul de donare, în perioada 9–13 martie, ca urmare a implementării unei noi platforme informatice, parte a procesului de digitalizare a instituției.
Mapamond
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a anunțat că Iran nu va mai lansa atacuri sau rachete împotriva țărilor vecine, decât dacă acestea atacă primele. Liderul iranian și-a cerut scuze statelor din regiune afectate anterior și a făcut apel la cooperare pentru pace. În același timp, a respins cererea de capitulare necondiționată formulată de președintele american Donald Trump.
Ştiri din Timiș
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș anunță că, începând cu data de 9 martie, persoanele cu dizabilități și aparținătorii acestora vor putea depune toate cererile specifice la sediul instituției situat pe strada Franz Liszt nr. 3. Clădirea a fost recent reamenajată și extinsă, pentru a le oferi condiții mai bune și un acces facil tuturor cetățenilor.
Lugoj
Primăvara vine cu ordine în gospodării și pe străzi. Primăria Municipiului Lugoj reamintește demararea campaniei de colectare a deșeurilor vegetale, cu un calendar clar stabilit pentru fiecare zonă a orașului.
Utile
Sâmbătă, 7 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe petreceri tematice, expoziții și proiecții.
România
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează cumpărătorii că operatorul Vel Pitar România a inițiat o acțiune de rechemare/retragere pentru două sortimente de pâine.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Mireasa!”, care aduce în prim-plan o reinterpretare îndrăzneață a celebrei povești din pelicula „Bride of Frankenstein”, bazat pe cartea lui Mary Shelley. În rolurile principale se află Jessie Buckley și Christian Bale.