Inspectoratul Școlar Județean Timiș a pregătit un plan în ceea ce privește posibilitatea de vaccinare în unitățile de învățământ și județ. Vor fi șase școli unde se organizează centre de vaccinare în cabinetele medicale, iar în restul unităților și în mediul rural se va merge cu echipele mobile.
Cazul revoltător de bullying descoperit de Tion la Liceul Alimentar din Timișoara se lasă cu o ședință de urgență la Inspectoratul Școlar Timiș. Vor participa de la inspectori școlari la jandarmi sau polițiști. Potrivit IȘJ, nu există cazuri de bullying raportate la nivelul județului, dar pentru noul an școlar se pregătește o strategie.
16 echipe din Baia Mare, București, Boldur, Utvin și Timișoara au participat la primul „Concurs național pentru elevi cu spirit civic”, organizat de Institutul Intercultural Timișoara și Inspectoratul Școlar Județean Timiș. Elevii au avut 48 de ore pentru a face propuneri de politică publică pentru rezolvarea unei probleme, urmând pașii metodei „Proiect: Cetățeanul”. Locul I a fost câștigat de o echipă din Timișoara.
Sute de profesori din Timiș au trimis scrisori președintelui României Klaus Iohannis și ministrului Educației Monica Anisie prin care le cer să prelungească mandatul inspectorului școlar general de Timiș Aura Danielescu. Au trimis câte o scrisoare fiecărui dintre cei doi oficiali, semnată de sute de cadre didactice, din care aproximativ 500 sunt profesori.

Capitală Culturală

Noaptea Cercetătorilor Europeni revine la Timișoara. Experimente, realitate virtuală și o călătorie prin istoria orașului
Timișorenii sunt invitați, în 25 septembrie, la o nouă ediție a Nopții Cercetătorilor Europeni. Universitatea Politehnica Timișoara pregătește o seară cu experimente, tehnologii digitale, aplicații de realitate virtuală și mixtă, dar și incursiuni în istoria orașului și a informaticii românești. Evenimentul va avea loc între orele 18:00 și 23:00, la Muzeul Tehnic UPT – ExperimentariumTM și Nokia Campus. Intrarea este liberă.

Ştiri din Timiș

Șpaisul bănățean deschide porțile toamnei. Târgul Meșterilor Populari, ediția a XXVI-a 19-20 septembrie 2026
Timp de două zile, tradițiile românești se concentrează în spațiul Muzeului Satului Bănățean Timișoara: ii, opinci, clopuri, toiage, costume populare, zgărdițe, ciorapi de lână, coșuri împletite din nuiele și multe altele – o întreagă lume de meșteșuguri care au trecut testul timpului vă sunt aduse din întreaga țară de meșteri populari, meșteșugari și mici artizani, ca să le admirați și cumpărați.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Învățătoarea Andrada Mazilu de la Lenau a transformat o veche debara într-o bibliotecă în limba germană
O încăpere care până nu demult era folosită ca debara, plină cu tot felul de obiecte depozitate, a fost transformată într-un spațiu colorat, prietenos și dedicat lecturii și activităților educative. La Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara a fost deschisă oficial, în această săptămână, noua bibliotecă a școlii, un proiect inițiat de învățătoarea Andrada Mazilu, coordonatoarea proiectului „Centrul de Resurse pentru Educație”, derulat prin Asociația „Inițiativă în Educație”.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 18 septembrie
Vineri, 18 septembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Eveniment

Băiat de 16 ani, fără permis, prins la volan în Chișoda. Mașina nu avea nici RCA, nici ITP
Un șofer de 16 ani a fost depistat de polițiștii locali din Giroc, în noaptea de marți spre miercuri, la volanul unei mașini care nu avea ITP și RCA valabile. Cazul a fost preluat de polițiștii Secției 2 Timișoara. 2

Sănătate

Proiectul Prevenția cancerului la locul de muncă. Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara (SCMUT) încearcă să fie cu un pas înaintea cancerului gastric
Mai mulți specialiști și cadre medicale de la SCMUT și angajați ai spitalului înrolați în proiect s-au intâlnit joi în cadrul proiectului „CPW- Prevenția cancerului la locul de muncă, respectiv subgrupul - prevenția cancerului gastric prin screening-ul și tratamentul infecției cu Helicobacter pylori” pentru o discuta despre prevenția cancerului gastric, dar și despre diagnosticul și tratamentul infecției cu Helicobacter pylori (HP).

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 18 septembrie 2026, în Timișoara?
Vineri puteți merge la expoziții sau spectacole.

Ştiri din Timiș

Traficul din centrul Timișoarei, paralizat sâmbătă, de Ziua Mobilității. Cum vor circula autobuzele și firobuzele
Transportul public din Timișoara va circula după un program și trasee modificate sâmbătă, când centrul orașului găzduiește evenimentele „Străzi pentru comunitate”. STPT deviază mai multe linii, inclusiv vaporașele vor fi suspendate temporar pe un sector al Begăi. 5

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici