În zilele de 21 și 22 iunie s-a desfăşurat la Oradea cea de a patra ediție a Campionatelor Naționale de Înot Masters ale României, cea mai importantă competiţie de gen. Au participat 125 de înotători din 15 cluburi, printre acestea şi două din Timişoara, CSM şi Clubul de Înot Masters. Sportivii care provin de la cele două cluburi au obţinut numeroase medalii.
La finalul săptămânii trecute, mai mulți sportivi timișoreni au participat la campionatul național de înot masters din Serbia, înotătorii din Timișoara obținând împreună 12 titluri de campion național.
Bazinul din Circumvalaţiunii a găzduit sâmbătă Cupa DKMT la înot masters, concurs care a adus la start peste o sută de participanţi, printre care şi câteva nume cunoscute din înotul românesc. Cel mai vârstnic participant a avut 78 de ani.
Două dintre marile campioane din nataţia românească, Anca Pătrăşcoiu şi Carmen Bunaciu, şi-au confirmat pariciparea la un concurs de înot amatori ce va avea loc duminică în oraşul de pe Bega. Timișorenii sunt invitați sâmbătă, 23 noiembrie, ora 12:00, la cea de-a cincea ediție a „Cupei Euroregiunii DKMT la Înot Masters", un concurs de înot de amatori dedicat adulților.
Cele două cluburi de înot masters din Timişoara au participat la sfârşitul săptămânii la competiţia intitulată "Traversarea lacului Văliug". Au fost programate două probe, una de 400 de metri, una de 2000 de metri.
Ştiri din Timiș
Dacă vrei să înveți câțiva pași de dans chiar înainte de Revelion și, în același timp, să sprijini animalele aflate în dificultate, la FABER te așteaptă un curs special de DiscoFox.
Sănătate
Reprezentanții Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara transmit că a fost finalizată o nouă etapă de modernizare în clădirea Clinicile Noi, investiții menite să îmbunătățească condițiile pentru pacienții internați pe Secția de Chirurgie Generală. Această etapă face parte dintr-un proiect amplu de renovare, aflat încă în desfășurare.
Sănătate
Când copilul tău are alergii sau astm, primele întrebări te duc adesea pe grupuri de părinți sau rețele sociale, unde sfaturile vin rapid, dar nu întotdeauna corect. Specialiștii Asociației Române de Educație în Alergii (AREA) spun cum poți să-ți protejezi copilul de recomandările nesigure și să alegi informațiile medicale bazate pe dovezi.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Eternity”, o comedie-romantică în care Elizabeth Olsen, Miles Teller și Callum Turner explorează dilema imposibilă a unei femei prinsă între două iubiri.
Ştiri din Timiș
Un atelier creativ de confecționat îngerași din lână împâslită va avea loc la Timișoara. Evenimentul este organizat pentru a sprijini cazul medical al Ioanei Piroska, o tânără mamă diagnosticată cu glioblastom, cea mai agresivă formă de cancer cerebral.
Eveniment
Vineri a avut loc un accident rutier în comuna Bethausen, între o mașină de livrat și o mașină.
Sănătate
Medicii Spitalului CFR Timișoara explică faptul că ecografia aparatului urinar rămâne una dintre cele mai simple și utile metode de investigare, fiind accesibilă, lipsită de radiații și fără a necesita o pregătire specială. În doar câteva minute, imaginile obținute pot evidenția modificări importante la nivelul rinichilor, vezicii urinare sau prostatei.
Ştiri din Timiș
Este weekendul în care Moș Nicolae vine cu daruri pentru toți copiii care au fost cuminți, iar înainte de a ajunge la ghetuțele pregătite de cei mici, el îi așteaptă în Iulius Town Timișoara. Pe lângă întâlnirea cu Moșul, cei mici sunt invitați la un atelier de creație, la teatrul de păpuși și pot face cunoștință cu îndrăgitele personaje din „Frozen”. Mai mult, în Iulius Town va avea loc și o paradă festivă cu Moș Crăciun și spiridușii veseli.