Pedeapsă cu închisoarea pentru un bărbat de 39 de ani din Lugoj. El va sta in spatele gratiilor pentru că i-a dat foc mașinii unui lugojean, în 2014.
Marian Iancu și Ovidiu Tender au fost condamnați, luni, la închisoare cu executare în dosarul Carom. Cei doi sunt acuzați de înșelăciune și spălare de bani. Decizia luată de Curtea de Apel București este definitivă.
Polițiștii timișoreni din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au reușit să trimită la închisoare un bărbat condamnat pentru trafic de migranți. Acesta a fost depistat în Timișoara miercuri.
Mihai Necolaiciuc, fost director general al CFR în perioada 2001-2003, a fost condamnat la 10 ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu. El este acuzat că ar fi prejudiciat compania pe care a condus-o cu aproximativ 56,7 milioane de euro. Decizia nu este definitivă.
Regizorul Mihnea Columbeanu a fost condamnat, vineri, la 26 de ani și 4 luni de închisoare pentru pornografie infantilă. El va trebui să plătească și daune morale de câte 5.000 de euro pentru victimele sale.
Ştiri din Timiș
O încăpere care până nu demult era folosită ca debara, plină cu tot felul de obiecte depozitate, a fost transformată într-un spațiu colorat, prietenos și dedicat lecturii și activităților educative. La Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara a fost deschisă oficial, în această săptămână, noua bibliotecă a școlii, un proiect inițiat de învățătoarea Andrada Mazilu, coordonatoarea proiectului „Centrul de Resurse pentru Educație”, derulat prin Asociația „Inițiativă în Educație”.
Utile
Vineri, 18 septembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Eveniment
Un șofer de 16 ani a fost depistat de polițiștii locali din Giroc, în noaptea de marți spre miercuri, la volanul unei mașini care nu avea ITP și RCA valabile. Cazul a fost preluat de polițiștii Secției 2 Timișoara.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la expoziții sau spectacole.
Ştiri din Timiș
Transportul public din Timișoara va circula după un program și trasee modificate sâmbătă, când centrul orașului găzduiește evenimentele „Străzi pentru comunitate”. STPT deviază mai multe linii, inclusiv vaporașele vor fi suspendate temporar pe un sector al Begăi.
3
Ştiri din Timiș
Sorin Grindeanu contestă rapid desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier și îl acuză că nu apără interesele României. Liderul PSD spune că partidul va decide luni dacă va vota viitorul guvern.
10
Ştiri din Timiș
Nicușor Dan îl indică pe Siegfried Mureșan drept prima sa opțiune pentru funcția de premier, după consultările de joi de la Cotroceni. Europarlamentarul a cerut însă timp de gândire, astfel că decretul de desemnare nu a fost încă publicat. UPDATE. Mureșan a avut nevoie de doar 5 minute de gândire
16
Eveniment
Un bărbat de 51 de ani a fost prins de polițiști, în noaptea de 17 septembrie, în timp ce conducea prin Ianova fără permis, fără plăcuțe de înmatriculare și după ce consumase alcool. Aparatul alcooltest a indicat 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar verificările au arătat că nu era la prima abatere.
1