Începutul de școală a fost unul special în acest an. Copiii poartă mască, sunt distanțați fizic, au trasee de intrare și ieșire în școală. O „normalitate” la care încearcă să se adapteze atât părinții cât și copiii. Florile au fost mai rare, iar orele au început etapizat. La Colegiul Național Bănățean deschiderea a avut loc online, iar cei din clasa pregătitoare au venit la școală pentru a-și cunoaște învățătoarea.
Deschiderea de an şcolar de la Colegiul Naţional Bănăţean se va transmite live, pe internet. Trendul deja a fost lansat în urbea de pe Bega de primarul Timişoarei, care de mai bine de o săptămână îşi transmite conferinţele live. De altfel, şi edilul va fi prezent la deschiderea de an şcolar de la acest colegiu.
Dacă pentru cei mai mici dintre copii, prima zi de şcoală a însemnat emoţii mari, poate lacrimi, careu festiv şi cursuri un pic mai speciale, ca într-o zi de sărbătoare, pentru elevii de liceu ziua de luni s-a încheiat cu o ieşire pe terasă sau la cafenea în compania colegilor şi de ce nu a profesorilor dragi.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”.
10
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.
România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.
Ştiri din Timiș
La Timișoara are loc congresul USR, unde partidul își alege noul Birou Politic Național. Cele trei liste aflate în cursă nu exclud colaborarea, iar Dominic Fritz spune că va lucra cu orice echipă aleasă.
5
Ştiri din Timiș
Societatea de Transport Public Timișoara anunță mai multe modificări în circulația unor linii metropolitane și a unei linii școlare, începând de luni, 2 noiembrie.