Intervenție a pompierilor, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe strada Constructorilor din Timișoara. Pompierii au fost chemați să intervină după ce o clădire dezafectată a fost cuprinsă de flăcări. Salvatorii au reușit să stingă focul rapid, înainte ca acesta să se extindă la o fabrică de bețe de înghețată aflată în apropiere.
În ciuda incendiilor puternice care au cuprins insula, 163 turiști din vestul țării au decolat, luni, de pe Aeroportul Internațional din Timișoara spre Rhodos. Au plecat cu speranța că focul nu se va extinde și în nordul insulei, acolo unde urmează să fie cazați. De partea cealaltă, zeci de pompieri români au ajuns pe insula grecească luni dimineață și au trecut la lupta cu focul la scurt timp după ce au coborât cu autospecialele de pe feribot. Salvatorii români acționează în condiții extreme pentru a opri flăcările să cuprindă și zona neafectată până acum.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri sportive
Politehnica Timișoara a obținut o victorie spectaculoasă, 4-3, în deplasare cu Popești Leordeni, după ce a fost condusă de două ori. Bănățenii le-au administrat ilfovenilor prima înfrângere a sezonului.
Ştiri din Timiș
De Ziua Mobilității, centrul Timișoarei a fost închis traficului și transformat într-un spațiu pentru evenimente sportive și culturale. „Străzi pentru comunitate” aduce cafenele improvizate, terenuri de sport și spectacole în „tringhiul” C.D. Loga – 20 Decembrie 1989 – Regele Ferdinand și pe Podul Mihai Viteazu.
9
Ştiri din Timiș
Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (DFMT) a scos la licitație serviciul de încasare a impozitelor și taxelor locale prin intermediul unor terți, pentru următorii patru ani. Contractul ar putea ajunge la aproximativ 9,4 milioane de lei cu TVA,.
5
România
Siegfried Mureșan a fost desemnat premier și spune că va începe imediat elaborarea unui program de guvernare proeuropean, cu prioritățile prezentate la începutul săptămânii viitoare.
17
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.
Eveniment
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case