Flăcările au cuprins acelaşi imobil care a ars în urmă cu două săptămâni... de două ori într-o singură seară. De această dată, incendiul a cuprins un alt apartament din clădire.
Un tren de călători privat care circula pe ruta Iaşi - Ploieşti Sud - Braşov a fost incendiat marţi seara, în timp ce staţiona în Gara Vaslui, de un bărbat neidentificat, care a împrăştiat o substanţă inflamabilă în interiorul unui vagon în care se aflau trei femei.
Pierdere iremediabilă, în noaptea de luni spre marţi, pentru locuitorii din zona UMT. Singurul local din cartier a fost incendiat de hoţi, însă nu înainte ca aceştia să dispară cu toată băutura.
După ce muncitorii Aquatim au tăiat, ieri, din greşeală, o conductă de gaz în imediata apropiere a Grădiniţei nr. 33 din Timişoara, provocând un incendiu ce era să se transforme într-o tragedie de proporţii, liderii judeţului Timiş vor să ia măsuri pentru ca astfel de incidente să nu se mai petreacă.
Un scurtcircuit la un Renault i-a provocat surprize neaşteptate proprietarului, care îşi lăsase liniştit maşina în parcare. Vehiculul a luat foc, motorul a pornit, iar microbuzul a accidentat un alt autoturism parcat lângă. Pompierii au sosit în scurt timp şi au rezolvat situaţia.
Capitală Culturală
Timișoara devine, în această toamnă, gazda unei ample serii de evenimente dedicate culturii austriece. „Zilele Culturii Austriece la Timișoara” aduc în oraș proiecții de film, expoziții, întâlniri cu personalități culturale, prelegeri și concerte, într-un program care se desfășoară în perioada 25 septembrie – 8 octombrie.
Eveniment
100 de euro, atât i-ar fi oferit un șofer unei polițiste de frontieră pentru a trece mai departe cu o remorcă încărcată cu utilaje agricole, deși aceasta nu respecta gabaritul legal. Incidentul a avut loc la Stamora-Moravița, pe sensul de intrare în România.
Mapamond
O explozie produsă vineri în cartierul Plaka din Atena a provocat prăbușirea parțială a unei clădiri și rănirea a trei persoane. Deflagrația a afectat și locuințe, magazine și mașini din zonă, iar cauza exploziei nu era încă stabilită. Două femei blocate într-o clădire alăturată au fost salvate și transportate la spital.
România
PNL, USR și UDMR și-au împărțit cele 16 ministere din viitorul Guvern Mureșan: liberalii vor avea 7 portofolii, USR – 5, iar UDMR – 3. Justiția ar urma să revină unui ministru independent, iar votul de învestitură este programat săptămâna viitoare.
2
Ştiri din Timiș
Biserica nu înseamnă doar rugăciune, ci și sprijin concret pentru oamenii aflați în dificultate. La Timișoara, Parohia Timișoara Iosefin, în parteneriat cu Fundația „Preot Ioan Olariu”, desfășoară de 25 de ani o serie de proiecte social-filantropice prin care sunt ajutate familii cu mulți copii, persoane vârstnice, elevi și părinți ai copiilor internați în spital.
România
Consiliul Național al Elevilor (CNE) îi îndeamnă pe elevii din toată țara să vină îmbrăcați în negru la școală, luni, 28 septembrie, pentru a protesta față de proiectul de lege privind introducerea uniformei școlare obligatorii. Inițiativa vine după ce proiectul a fost adoptat de Senat și a ajuns la Camera Deputaților, care este for decizional.
1
România
Aproape jumătate dintre români consideră că toți politicienii sunt responsabili pentru situația politică actuală, iar 88% spun că România se îndreaptă într-o direcție greșită, potrivit unui sondaj realizat de Grupul de Studii Socio-Comportamentale Avangarde, relatează Agerpres.
20
Ştiri din Timiș
Până la 5.000 de dolari pentru proiecte verzi: Primăria Timișoara lansează apelul destinat tinerilor între 15 și 24 de ani. Sunt disponibile microgranturi pentru inițiative de mediu, mobilitate, biodiversitate și reducerea poluării. Proiectele pot fi depuse până la 31 octombrie.